Sam van Aken, un profesor din New York, a dezvoltat o pasiune neobișnuită pentru botanică. El a creat în gradina sa un copac pe care cresc 40 de fructe diferite.
De la piersici, cireșe, prune sau caise, până la migdale și nectarine, americanul se poate lăuda cu o recoltă bogată și diversificată.
“Este un miracol al botanicii. Iar secretul e relativ simplu. Van Aken foloseste un cireș, la care adaugă toamna crengi cu alte fructe. Crengile reușesc să se altoiască pe parcursul iernii, iar primăvara totalitatea culorilor este de nedescris”, notează Focus. Americanul dă asigurări că nu foloseste nici un fel de pesticide sau îngrășăminte artificiale. Obiectivul său este să transmită și o critică la adresa societății.
“Copacul are rolul de a ne aduce aminte de biodiversitatea care a existat la un moment dat pe planeta noastră”, a explicat Sam van Aken. (I.D)