Mica elită nealeasă care guvernează țările noastre pretinde a fi pur tehnică, dar în realitate este purtătoarea unei ideologii globaliste, liberal-dogmatice și libertariene, progresistă în sensul postmodern. Disprețul și intoleranța care ne asaltează amintesc mai mult de despotism decât de democrație. Într-un moment în care furia se dezlănțuie împotriva birocraților nealeși, Uniunea Europeană trebuie refondată pe principii democratice, argumentează filozoful Chantal Delsol în Le Figaro.
Puțini dintre noi ne-am îndoit la început de meritele unei Europe instituționale, după o sută de ani de războaie fratricide și într-un climat global din ce în ce mai periculos odată cu declinul imperiului cultural occidental. Puțini oameni sunt anti-europeni. Problema este ce i-am făcut noi instituției. Nu idealul trebuie să-l judecăm ci realizările.
Adunarea țărilor atât de diverse și totuși apropiate din punct de vedere cultural ar fi trebuit să se facă doar în funcție de subsidiaritate: lăsând fiecare țară în controlul problemelor sale locale și delegarea puterilor suverane. Nenorocirea Europei este că a fost construită nu de germani, ci de francezi. Și francezii au făcut o copie a Franței: o administrație centralizată, unde toate deciziile vin de sus și unde se consideră că oamenii nu sunt capabili să guverneze nici macar curățenia din fața propriei uși. ("Gândiți-vă! a spus Macron tremurând în discursul său de alaltăieri, "dacă țările ar fi avut autonomia de a-și alege vaccinurile! ar fi ales, inevitabil, vaccinuri periculoase!") Nemții ar fi făcut, fără îndoială, din Europa o copie a Germaniei, unde fiecare națiune ar fi putut exprima o părere personală.
Jacques Delors, în anii 1990, a transformat principiul subsidiarității într-un principiu iacobin – este ușor de afirmat că toate țările sunt insuficiente atunci când nivelul de suficiență este decretat de sus și, astfel, nimeni nu mai este autonom. Instituția europeană a devenit un monstru centralizat (Delors însuși a descris-o în 1995 drept „un despotism blând și luminat”), unde standardele sunt stabilite de funcționari publici nealeși, cu binecuvântarea guvernelor naționale, care înlătură astfel responsabilitățile. Pentru că iacobinismul visează doar la egalitate, multe elite occidentale regretă acum extinderea, care a adus țări atât de diferite din toate punctele de vedere și atât de greu de nivelat. Cu alte cuvinte, Europa este orice altceva decât federalism – ceea ce înseamnă o cascadă de suveranități și autonomie diverse și care se suprapun. Acest lucru nu îi împiedică pe francezii, care nu sunt complet conștienți de ce înseamnă un astfel de cuvânt, să se plângă despre pericolul „federalismului” prin implicarea „centralismului”, adică exact contrariul. Vedem impasul în care ne aflăm, cuplat cu o confuzie farsă.
Odată cu războiul din Europa, redistribuirea unui inamic care ne dorește rău și perspectiva izolaționismului american, avem nevoie mai mult ca oricând de o acțiune europeană comună în domeniul apărării. Dar vom accepta că organismul european concentrează moneda, apărarea și securitatea, în timp ce nici măcar nu ne lasă să ne guvernăm vaccinurile, electricitatea sau agricultura? Asta ne-ar dezbrăca complet goi. Ar fi logic, potrivit, uman, ca organismul european să guverneze războiul și moneda, în timp ce națiunile se ocupă de agricultura și de electricitatea lor. Totul se bazează pe vina originară: iacobinismul francez stabilit ca principiu european. Riscăm să pierdem războaie pentru că nu am permis regiunilor și națiunilor noastre să trăiască așa cum și-au propus.
Frumoasa Europă a popoarelor, care acum nu mai doreau să se războiască între ele, a devenit mica gașcă a câtorva elite impunând oamenilor atât felurile lor de a face, cât și convingerile lor morale.
Chantal Delsol
Pentru că mânia se așterne. Această centralizare normativă, pe care guvernele noastre alese au încredințat-o birocraților nealeși (Parlamentul European are atât de puține puteri), nu privește doar milioane de reglementări, obligația și interdicția de a face, ci și obligația și interzicerea de a gândi. Cu alte cuvinte, frumoasa Europa a popoarelor, care nu mai doreau sa intre in razboi, a devenit mica gașcă a câtorva elite impunând oamenilor atât felurile lor de a face, cat si convingerile morale. Acesta este poate cel mai interesant lucru de observat în această evoluție: centralismul politic instaurat de Delors s-a extins la un centralism ideologic. Mica elită nealeasă care guvernează țările noastre pretinde a fi pur tehnică, dar în realitate este purtătoarea unei ideologii globaliste, liberal-dogmatice și libertariene, progresistă în sensul postmodern. Și vai de oricine nu îi urmează directivele, atât ideologice, cât și politice sau economice. Orice adversar, fie un curent, un partid sau o țară întreagă, este tratat ca un dușman (denumit sub numele unei boli: „lepră populistă”). Cu alte cuvinte, oricine se opune nu este un adversar cu care să se discute, ci un inamic de învins. Aceasta înseamnă că, în Europa instituțională, atmosfera nu este democratică – democrația admite adversari, nu dușmani.
Astfel, Europa este acum, la fel ca America de Nord, un continent pradă polarizării extreme care separă oamenii de elite, pe cei care sunt „undeva” de cei care vin de „oriunde”, regionalul de global, societatea "oamenilor de rând". de cea a elitelor in avioane private. Cel mai groaznic lucru la această afacere este că nu este doar o ceartă ideologică, ci și un război social. Instituția este dominată de o elită gânditoare și abstractă, care afirmă că Europa nu are istorie, că eliberată de trecutul său este ancorată doar în viitor (!); că trebuie să mergem cât mai departe posibil în reformele societale fără să ne gândim la vreo limită și să impunem acest lucru tuturor popoarelor europene fără discuții; sau că culturile nu mai contează, doar amestecul și includerea contează. Confruntați cu această prostie nerealistă, vrem cu adevărat să luăm partea oamenilor. Ne întrebăm dacă nu ar trebui, în primul rând, să punem o petardă pe masă pentru a readuce oamenii la bunul simț sărac, elementar și rustic: globalizarea nu va putea înlocui în întregime viața regiunilor și a națiunilor, deoarece Existența oamenilor este particular în primul rând și poate viza numai universalul din particularități; suveranitățile în cascadă exprimă diversitatea culturilor și societăților și dorința lor de autonomie, esențială pentru libertatea pe care o prețuim; nu putem șterge complet trecutul din lipsa de a ne vedea lipsiți de viitor; nu trăim în Embrassons-nous, Folleville , ci într-o lume în care imigrația nu este neapărat o oportunitate, ci uneori un obstacol; reformele societale extreme pot duce la dezastre și, prin urmare, trebuie să poată fi discutate fără să-i considerăm pe opozanti drept proști; dușmanii există indiferent de visele noastre de a „transforma inamicii în vecini” (elitele noastre și-au dat seama dureros de acest lucru din februarie 2022).
Europa politică necesită o schimbare fundamentală: să nu mai consideri oamenii ca pe o grămadă de proști. Reluați din nou fundația democratică care dorește autonomia particularităților, regiunilor și națiunilor. Disprețul și intoleranța care ne asaltează amintesc mai mult de despotism decât de democrație.
