Bărbatul fără adăpost, tratat ca un erou după atacul terorist de la Manchester Arena, a fost acuzat de două furturi în aceeași noapte, relatează CNN.
Chris Parker a apărut miercuri la Manchester și Salford Magistrates Court pentru acuzații legate de "furtul unui card bancar", conform unei declarații a poliției din Manchester.
Bărbatul de 33 de ani a fost lăudat în luna mai pentru că a ajutat victimele rănite în urma atacului cu bombă, care a ucis 22 de persoane, la Manchester Arena.
Acum, se presupune că Parker a furat o sacoşă cu diverse bunuri de la bunica lui Sorrell Leczkowski, o fată de 14 ani, ucisă în atacul de acum patru luni.
Parker a fost, de asemenea, acuzat că a furat un telefon mobil de la un adolescent. El a pledat nevinovat pentru ambele infracțiuni și se află în custodie până la audierea din Manchester Crown Court, programată la 13 septembrie.
În urma atacului, a fost iniţiată campania GoFundMe pentru Parker, în care s-au strâns peste 65.000 de dolari. Nu există nicio confirmare că Parker a primit acești bani.