Elita vs America

01 Apr 2024
Elita vs America

Cu cât elita își arată mai mult disprețul față de clasa muncitoare americană, cu atât se simte mai îndreptățită din punct de vedere moral să-l împiedice pe Trump să revină la putere. Prin orice mijloace, scrie European Conservative

Unele tablouri se pictează singure. 

Joi, 28 martie, Donald Trump a participat la priveghiul unui ofițer de poliție din New York care fusese ucis în timp ce își îndeplinea datoria. În aceeași zi, președintelui democrat Joe Biden i s-au alăturat doi foști președinți democrați, Bill Clinton și Barack Obama, la o strângere de fonduri la care participanții au fost nevoiți să scoată din buzunar 500.000 de dolari pentru a intra pe ușă. 

Diferența puternică dintre cele două evenimente ilustrează cu o claritate dureroasă diviziunea care a apărut treptat în societatea americană în ultimii 30 de ani. Este o divizare între o elită din ce în ce mai arogantă și poporul american la care elita se uită de sus și strâmba din nas cu dispreț în ochi. 

Donald Trump reprezintă tot ceea ce ei disprețiesc, tocmai de aceea este ținta unei campanii de ură fără precedent – ​​și a încercărilor din ce în ce mai îndrăznețe ale aceleiași elite de a îi opri candidatura prezidențială, prin orice mijloace posibile.

America nu a fost întotdeauna atât de divizată. Dimpotrivă, în anii 1980, democratul era patriot și în general susținea valorile fondatorilor americani. Ei s-au distins de republicani printr-o agendă politică oarecum mai înclinată spre stânga și cu acreditări câștigate ca partid muncitoresc. 

Astăzi, Partidul Democrat nu este altceva decât o mașinărie a puterii politice, condusă de o elită care este izolată social, financiar și moral de restul Americii. Înțelegerea lor despre America se limitează la priviri prin ferestrele Tesla-urilor și avioanelor lor private, în timp ce se deplasează între cluburi de țară și vile de milioane de dolari.

Între timp, partidul republican s-a transformat – în primul rând datorită lui Donald Trump – într-un partid pentru americanii din clasa muncitoare. A devenit partidul oamenilor care duc o viață „simplă” la mare distanță de elita elegantă. 

Transformarea partidului republican are loc chiar sub ochii elitei, dar ei nici nu pot și nici nu vor să o înțeleagă. Poate cea mai uimitoare schimbare a demografiei politicii americane – una care ar fi trebuit să zdruncine elita – este cea care are loc printre alegătorii de culoare. 

Trump a făcut in mod constant incursiuni aici: din 2016 până în 2024, ponderea negrilor care îl susțin pe Trump s-a dublat . Această creștere se bazează parțial pe voturile reale și parțial pe rezultatele sondajelor de opinie, ceea ce nu este o comparație ideală. Acestea fiind spuse, totuși, dacă sondajele actuale sunt corecte și tendința continuă, cu alegătorii negri trecând la Trump, el ar putea obține 20% din voturile negre în noiembrie.

Există o dezbatere continuă în rândul analiștilor electorali cu privire la locul în care oscilația votului negru constituie un „punct de rupere” pentru democrați. Se pare că există un oarecare consens în jurul pragului de 14%: odată ce acea pondere a votului negru, ca medie națională, ajunge la candidatul republican la președinție, democrații sunt nevoiți să piardă. 

Cifrele pentru sprijinul lui Trump sunt puțin șocante având în vedere originea lor statistică de aceea ar trebui considerate cu precauție - la urma urmei, se bazează pe o medie națională și, din nou, în niciun caz un număr de consens. În plus, alegerile prezidențiale sunt, din motive întemeiate, decise nu printr-o alegere națională cu vot popular, ci printr-o procedură de colegiu electoral condusă de voturi stat cu stat. 

Acestea fiind spuse, cifra de 14% are un oarecare merit: în 2022, republicanii au câștigat tocmai acea parte din votul negru - în creștere față de 8% cu patru ani mai devreme - și au câștigat majoritatea în Camera Reprezentanților. 

Trump câștigă, de asemenea, mai mult sprijin în rândul hispanicilor, ceea ce este remarcabil deoarece administrația Biden a deschis granița SUA unui flux masiv de imigranți ilegali, în principal hispanici. Scopul presupus al acestui flux este de a lăsa ilegalii să devină cetățeni și alegători, după care - din nou prin prezumție - vor vota democrat. Cu toate acestea, cu hispanicii înclinați din ce în ce mai mult spre Trump, democrații ar fi putut foarte bine să se împuște în picior cu strategia lor de deschidere a frontierei. Un motiv, și anume, de ce hispanicii devin din ce în ce mai republicani este că nu le place modul în care alți hispanici vin ilegal în țară și pătează reputația populației lor.

În timp ce acest lucru se întâmplă, elita își dublează sprijinul pentru Joe Biden și mașina de putere a democraților. Au la dispoziție cadre de oameni din acel segment demografic care a devenit mai democrat de-a lungul anilor. Acesta este segmentul de populație la care autorul Batya Ungar-Sargon se referă ca „elite universitare supra-autorizate”. 

Ea continuă să explice că acești oameni „urăsc clasa muncitoare” și „au dispreț pentru ei”. Sunt total de acord. Acest dispreț este esențial pentru înțelegerea noastră a ceea ce a devenit de fapt Partidul Democrat și ce va face Americii dacă i se va da ocazia. 

Nu a existat niciodată în istoria omenirii o societate în care elita politică și financiară să fi permis „claselor inferioare” să aibă vreo influență – cu excepția cazului în care elita a încetat să se uite de sus la „clasele inferioare”. Nu contează dacă vorbim despre Roma Antică sau Uniunea Sovietică: oriunde elita crede că „știe mai bine” în virtutea faptului că face parte din elită, ei vor ține populația departe de ei înșiși și de mijloacele de putere. 

Acesta este un motiv major pentru care Stânga din America de astăzi este atât de supărată de revenirea lui Trump. Nu numai că reprezintă ceea ce ei urăsc la conservatori – credință, familie, patriotism și libertate – dar le amintește și de vastul peisaj american care este plin de oameni obișnuiți. Instalatori, șoferi de camion, asistente, oameni care cultivă pământul, care produc, investesc, construiesc, expediază, vând și consumă lucruri. Persoane care locuiesc într-o casă cu trei dormitoare într-un cartier decent, dar nu de lux; oameni care conduc un minivan pe benzină și poate chiar un pick-up. 

Oameni care își vor duce copiii la un fast-food burger local după meciul de softball. 

Oameni cărora le pasă mai mult de bunăstarea copiilor lor decât dacă temperatura medie a planetei poate crește sau nu cu jumătate de grad în următorul secol. 

Aceștia sunt oamenii pentru care elitele universitare supra-autorizate nu au decât dispreț. 

Unul dintre motivele pentru care știu că Batya Ungar-Sargon are dreptate în această privință este că am văzut de aproape modul în care această elită este formată, gestată și trimisă în societate. Am fost martor la asta din interiorul unuia dintre campusurile universitare radicalizate distructiv ale Americii. A fost prima mea întâlnire cu America ca rezident al acestei țări. Am experimentat cum mașina care produce noi absolvenți americani a cerut ferm să nu fie deranjată de faptul că există o viață dincolo de campus. 

S-a înțeles că eu, profesor de facultate, ar trebui să fiu de stânga pe scara politică. Ca imigrant din Europa, era practic un dat că trebuia să fiu de partea lor. Țara mea natală, Suedia, era ținută la mare stimă printre ei. 

Când au ajuns treptat să realizeze că nu sunt „unul dintre ei” din punct de vedere politic, atitudinea lor față de mine s-a schimbat dramatic. Am devenit conștient de discriminarea politică în procesul de angajare a facultății, dar, mai mult decât atât, am văzut cât de ciudat de eficienți erau membrii facultății în izolarea socială și, mai important, profesională, a unui conservator.

Nu eram singurul conservator din facultate, deși eram puțini și separați. Cei care doreau să obțină postul se înregistrau ca democrați, distribuiau puncte de discuție ale democraților în salonul facultății și, în general, își țineau gura conservatoare până când comitetul de titularizare îi aproba. Nu toată lumea a reușit să treacă pe parcursul de șase ani – un derapaj între „prieteni” din departament era tot ce aveai nevoie – iar cei care au făcut-o și-au pierdut adesea voința de a-și apăra opiniile împotriva colegilor din ce în ce mai radicalizați. 

De când am părăsit mediul academic în urmă cu aproape 20 de ani, procesul de radicalizare a continuat. În 2020, un meta-studiu de la Institutul American de Întreprinderi al literaturii despre înclinațiile politice ale facultăților de colegiu a coroborat acest lucru. 

Ceea ce studiul nu menționează – și din câte am reușit să spun, nici un alt studiu nu menționează – este că înrădăcinarea socialismului într-o formă sau alta în cadrul facultăților de la facultate se auto-întărește. Ea duce la o deteriorare treptată a standardelor academice, ca rezultat direct al îmbunătățirii preferințelor politice în angajarea cadrelor didactice din facultate. Pentru a obține titularizare sau chiar pentru a fi angajat într-un curs de titularizare sau ca profesor vizitator, contează mai mult să-ți arăți loialitatea față de o hegemonie marxistă generică și mai puțin ceea ce contribui de fapt la materia pe care ar trebui să o predai.

De-a lungul timpului, acest lucru duce la o deteriorare a standardelor academice pe care facultatea le poate susține. Meritele lor pentru ocuparea funcțiilor pe care le dețin sunt din ce în ce mai politice și din ce în ce mai profesionale. Ca urmare, ei nici nu doresc, nici nu pot să-și mențină predarea la niveluri academice adecvate; pentru a umple golurile academice din sala de clasă, ei injectează mai multă politică. Acest lucru se manifestă în alegerea lecturilor de curs, în programe și în discuțiile de la clasă. 

Mergând la facultate în aceste condiții, tinerilor americani li se dă impresia că, în calitate de educați din punct de vedere academic, li s-a dat undă verde să exercite politica în orice fac după facultate. Profesorii lor le-au dat o licență de a-și folosi diplomele universitare ca o acreditare pentru a împinge politica în fața lor. 

Dacă au fost învățați să aibă dispreț față de clasa muncitoare „needucată”, după începere, acești absolvenți de facultate „supracreditați” vor aduce acel dispreț la locurile lor de muncă. Dacă se apropie de politică, disprețul lor va lua forme precum întrebările despre democrația noastră. 

Fără a chestiona efectiv cei „supracreditați”, putem paria cu siguranță că, dacă ar avea șansa de a face acest lucru, ar scoate complet clasa muncitoare de influența politică. Ura lor viscerală față de Trump este avangarda disprețului lor din partea clasei muncitoare, ceea ce, în opinia lor, face legitimă din punct de vedere moral să folosească orice mijloace posibile pentru a-l împiedica pe Trump să se întoarcă la Casa Albă.

Cu cât își împing mai mult disprețul și propria lor neprihănire, cu atât mai multe mijloace de putere vor considera a fi legitime din punct de vedere moral. Dacă asta duce sau nu la fraudă electorală este o întrebare pe care nu o voi aborda aici, dar odată ce misiunea de a-l opri pe Trump face ca un politician să treacă peste Constituție în loc să o respecte, atunci cât de departe va fi un alt politician de a face acest lucru doar într-un format diferit ?

Sven R Larson, Ph.D., este un scriitor de economie pentru EuropeanConservative, unde publică analize regulate ale economiilor europene și americane. A lucrat ca economist pentru grupuri de reflecție și consilier pentru campanii politice. Este autorul mai multor lucrări și cărți academice. Scrierile sale se concentrează asupra statului bunăstării, a modului în care acesta provoacă stagnarea economică și a reformelor necesare pentru a reduce impactul negativ al guvernării mari. Pe Twitter, el este @S_R_Larson

Cele mai citite

https://hagageurope.ro/

Alte stiri din Externe

Ultima oră

Toate titlurile zilei

Copyright © MISCAREA DE REZISTENTA 2024. Toate drepturile rezervate