Egalitatea de gen mai are mult de aşteptat în Europa

29 Oct 2020 | scris de A.V.
Egalitatea de gen mai are mult de aşteptat în Europa

Mai trebuie să treacă încă cel puţin 60 de ani pentru ca Uniunea Europeană să ajungă la deplina egalitate de între femei şi bărbaţi, iar pandemia de coronavirus ar putea încetini şi progresele lente înregistrate până acum, relatează joi Reuters, potrivit agerpres., citând ultimul raport al Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (EIGE).

Cu toate că s-a înregistrat un mic progres pe parcursul ultimului an, femeile sunt în continuare cele care fac cea mai mare parte a muncii neplătite în casă şi sunt expuse unui risc economic mai mare faţă de bărbaţi din cauza pandemiei, conchide raportul.

În cifre, autorii raportului au calculat că UE progresează la capitolul egalităţii de gen cu doar o jumătate de punct pe an, scorul înregistrat în prezent fiind de 67,9 din 100. Dintre statele membre Suedia, Danemarca şi Franţa îşi menţin şi în acest an locurile din fruntea clasamentului. Cele mai mari progrese le-au obţinut Italia, Luxemburg şi Malta, care au progresat cu aproximativ 10 puncte fiecare faţă de 2010, în timp ce Grecia, Ungaria şi România se află la coada clasamentului.

Raportul notează că pandemia a crescut presiunea asupra femeilor, nevoite să intensifice treburile casnice cum sunt curăţenia şi gătitul pentru milioane de familii închise în case în timpul măsurilor de izolare.

În acelaşi timp, regulile de distanţare fizică menite să încetinească răspândirea coronavirusului au afectat în special locurile de muncă unde lucrează predominant femei, cum sunt asistenţa, industria ospitalităţii şi învăţământul, şomajul în rândul femeilor crescând mai mult decât în timpul recesiunii din 2008, se remarcă în raport. De asemenea, închiderea şcolilor şi suspendarea serviciilor de asistenţă au avut probabil un impact disproporţionat asupra mamelor care lucrează, arată acesta.

„De la an la an am înregistrat creşteri mici dar constante, însă de această dată avem un motiv de îngrijorare. Pandemia cauzată de coronavirus reprezintă o ameninţare gravă la adresa progresului în privinţa egalităţii de gen, pe care nu ne putem permite să o ignorăm. Mai mult ca oricând, este necesar ca factorii de decizie să utilizeze rezultatele indicelui nostru pentru a crea soluţii incluzive, care să promoveze egalitatea de gen în societatea noastră atât în timpul pandemiei, cât şi după ce aceasta va trece”, a afirmat Carlien Scheele, directoarea EIGE.

Indexul, care încearcă să stabilească cum se poziţionează femeile în Uniunea Europeană în raport cu bărbaţii în materie de muncă, bani, cunoştinţe, timp, putere şi sănătate, defineşte egalitatea de gen ca fiind „drepturi egale, responsabilităţi egale şi oportunităţi egale pentru femei şi bărbaţi”, pe o scară de la 1 la 100 în care 1 semnalează inegalitate şi 100 paritate.

Potrivit raportului, cele mai mari îmbunătăţiri s-au observat în sectorul privat, în mare parte datorită îmbunătăţirii echilibrului de gen în componenţa consiliilor de administraţie ale întreprinderilor. În Belgia, Danemarca, Germania, Italia, Ţările de Jos, Finlanda, Suedia şi Regatul Unit, aproape o treime din membrii consiliilor de administraţie ale întreprinderilor sunt femei. Franţa este singura ţară care are peste 40 %. Deşi aceste ţări contribuie la creşterea scorului pentru acest domeniu, în curând ritmul schimbării va înregistra o scădere dacă alte ţări nu vor începe să recupereze decalajul, atenţionează autorii studiului.

Pe de altă parte, acesta constată că una dintre cele mai mari probleme care ţin pe loc realizarea egalităţii de gen este segregarea în educaţie şi în muncă. În pofida eforturilor de combatere a acestei probleme, cum ar fi iniţiativele speciale de încurajare a femeilor să urmeze studii în domeniul ştiinţelor, ingineriei sau tehnologiei informaţiilor, practic segregarea a crescut faţă de 2010, a stabilit raportul, potrivit căruia în UE doar două din zece posturi în domeniul tehnologiei informaţiilor sunt ocupate de femei, iar în sectorul serviciilor de îngrijire se remarcă absenţa bărbaţilor. Aceştia reprezintă în schimb numai 15% din totalul celor care lucrează ca asistenţi medicali, moaşe şi îngrijitori personali în cadrul serviciilor medicale.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră