Cu o seară înainte, şi la Bursa din New York, valoarea acţiunilor nu a depăşit pragul de 10 euro, înregistrând o scădere de peste 6,5 procente, scrie Deutsche Welle.
Deşi responsabilii din conducerea concernului au precizat că situaţia financiară a băncii rămâne solidă, şeful John Cyran crede că speculanţii sunt direct vinovaţi de deprecierea acţiunilor în tranzacţiile de la bursă.
Analiştii de la JPMorgan cred că Deutsche Bank va plăti circa 5,4 miliarde de dolari penalităţi şi amenzi în urma unor contestate afaceri în domeniul imobiliar.
Dispar băncile mari din Germania?
Deutsche Bank nu este singurul gigant financiar puternic afectat de turbulenţe. Şi Commerzbank, a doua ca importanţă din Germania, planifică o reformă radicală, care prevede printre altele reducerea personalului cu cel puţin 20 la sută.
Criza are şi ramificaţii internaţionale. Recent, unul din apropiaţii preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Yigit Bulut, recomanda pe Twitter cumpărarea acţiunilor Deutsche Bank (a cărei valoare pe bursă este de 15 miliarde de euro) de către fondurile de stat turceşti.
Experţii sunt însă de părere că în Germania va exista în continuare cel puţin o bancă mare. Profesorul Martin Hellwig de la Institutul Max Planck crede că preluarea Deutsche Bank este absolut exclusă: "Pericolele economice ar fi mult prea mari pentru investitori, pentru că nimeni din afară nu poate aprecia riscurile ascunse în bilanţurile interne."
Băncile, salvate de stat?
Trebuie statul să intervină pentru a salva de la faliment băncile private? Experţii sunt împotriva unei intervenţii a statului, atât timp cât continuă să funcţioneze reglementările europene în domeniu. Potrivit acestora, principalii traşi la răspundere trebuie să fie acţionarii majoritari şi proprietarii institutelor bancare, dar în nici un caz contribuabilii.
Pentru a depăşi actuala criză, analiştii cred însă că se impune o schimbare radicală a actualei politici. Momentul trebuie folosit tocmai pentru a reforma sectoarele perdante sau chiar pentru a decide eventuale fuziuni.