Guvernul irakian a aprobat marţi legea potrivit căreia 25 decembrie, prima zi de Crăciun, devine sărbătoare naţională, informează CNN. Asta într-o țară în care, conform statisticilor, 97% din populație este musulmană (60% șiiți, 35% sunniți).
Membrii Cabinetului irakian au votat un amendament la Legea sărbătorilor naţionale care prevedea că ziua de Crăciun este o sărbătoare pentru toţi irakienii, nu doar pentru cei care aparţin comunităţii creştine.
„Crăciun Fericit cetățenilor creștini, tuturor irakienilor și tuturor celor care sărbătoresc în întreaga lume!”, a transmis Guvernul irakian pe pagina oficială de Twitter.
Înaintea lansării operațiunii militare conduse de Statele Unite în Irak, în anul 2003, în această țară se aflau 1,4 milioane de creștini. Numărul lor a scăzut la circa 300.000, după ce sute de mii au fugit din Irak, din cauza violențelor și atacurilor din partea numeroaselor grupări armate din ultimii ani.
În ultima perioadă, creșterea influenței grupării islamiste Statul Islamic (ISIS) în Irak a forțat mulți dintre creștinii de aici să fugă din țară. Alții au fost uciși de ISIS, scrie CNN.
În 2016, orașul creștin irakian Bartella a sărbătorit Crăciunul pentru prima oară în ultimii doi ani, după eliberarea de ISIS.
The @IraqiGovt announces Christmas Day to be an official holiday across Iraq. Happy Christmas to our Christian citizens, all Iraqis and to all who are celebrating around the world.
— Government of Iraq - الحكومة العراقية (@IraqiGovt) December 24, 2018