În ciuda apelurilor repetate pentru o încetare a focului de durată, conflictul dintre Israel și organizația teroristă este amenințat cu stagnarea, scrie o analiză Le Figaro
Apelurile repetate pentru încetarea focului de durată la ONU și în anumite capitale probabil nu vor face nimic pentru că toate părțile au un interes în continuarea războiului. Începând cu Benjamin Netanyahu. Nu toate obiectivele stabilite de prim-ministrul israelian au fost încă atinse. Descurajarea a fost parțial restabilită cu Hezbollah, care până acum a stat departe de conflict.
Dar „distrugerea” Hamas , eliberarea ostaticilor și eradicarea pentru totdeauna a tentației teroriste din Gaza sunt încă obiective îndepărtate și, fără îndoială, parțial de neatins. În ciuda negocierilor în curs pentru un nou armistițiu, Benjamin Netanyahu are tot interesul să prelungească războiul cât mai mult posibil. El joacă pentru supraviețuirea lui politică.
Din 7 octombrie, popularitatea sa a scăzut în rândul opiniei israeliene, care a văzut limitele politicii sale palestiniene – sau mai degrabă absența acesteia. „ El trebuie să-și facă timp pentru a reconstrui unitatea națională. În caz contrar, va fi înlăturat de la putere pentru securitate, faliment politic și moral. Dar dacă persistă în războiul său timp de șase luni și reușește să slăbească Hamas, are șanse să supraviețuiască”, comentează un diplomat apropiat.
Ura față de ocupant ca priză
El face aceeași analiză și în ceea ce privește Hamas, care de la începutul războiului a reușit să prevadă chestiunea palestiniană. „Cu cât vor fi uciși mai mulți oameni din Gaza de bombardamentele israeliene, cu atât lumea musulmană se va ridica împotriva evreilor și cu atât va servi mai mult cauzei Hamas. »
La fel ca Daesh în Siria, Hamas folosește în mod cinic populațiile civile pentru a-i uni pe musulmani împotriva Israelului, a Statelor Unite și a aliaților acestora. În ciuda violenței războiului, acesta valorifică în continuare, potrivit unor observatori, „simțul mândriei ” care a însoțit atacurile barbare din 7 octombrie. „ Ura fata de ocupant și-a găsit un teren minunat acolo. Autoritatea Palestiniană a continuat să se prăbușească. Ea nu este altceva decât o ruină coruptă percepută ca o colaboratoare a Israelulu ”, notează Élie Barnavi, fostul ambasador al Israelului în Franța.
În regiune, observăm conflictul cu îngrijorare, dar fără panică. În majoritatea țărilor arabe, ca și în statele din Golf, chestiunea palestiniană a fost îngropată sub covor de mulți ani. Fie că consideră Hamas un grup terorist precum Emiratele Arabe Unite sau îl văd astăzi ca o mișcare de rezistență, țările din regiune nu vor vărsa lacrimi de crocodil decât dacă ar dispărea.
„Asta nu înseamnă că ei sunt pentru rezolvarea chestiunii palestiniene. Dimpotrivă. Conflictul a împiedicat Israelul să fie o mare putere. Dacă va fi stabilit, Israelul va avea calea spre a deveni această mare putere. Țările arabe s-ar confrunta atunci cu mediocritatea și inadecvența lor ”, comentează un diplomat european staționat de mult în Israel. În rivalitate pe multe subiecte, țările din regiune au făcut din opoziția față de Israel principala sursă a coeziunii arabe. Interesul lor, au dovedit în nenumărate rânduri, este de a păstra conflictul israelo-palestinian ca un abces de fixare, un război cu zgomot redus, de intensitate redusă, care continuă la infinit. „Palestinienii sunt idioții utili ai coeziunii arabe ”, adaugă diplomatul.
Teheranul și Moscova beneficiază de pe urma conflictului
Dar războiul din Gaza servește și intereselor puterilor care contestă ordinea internațională. Iranul șiit, în primul rând. Fără să tragă niciun foc, Iranul a reușit să conteste normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel, considerată linie roșie la Teheran și care, înainte de 7 octombrie, își recăpătase un avânt. De asemenea, Republica Islamică a reușit, folosindu-și împuterniciții în regiune fără a se angaja direct, să se prezinte ca axa de rezistență față de Israel, precum și să sporească antisemitismul în lume, al cărui motor este. Și în acest timp, programul său nuclear militar progresează pe măsură ce influența sa în Orientul Mijlociu crește.
Rusia lui Putin își freacă și ea mainile. Războiul din Gaza a scos războiul din Ucraina de pe titlurile din Occident. Acesta pune probleme bugetare Casei Albe, al cărei ajutor pentru guvernul de la Kiev a fost blocat în Congres. Ea crește diferența dintre lumea democratică occidentală și țările din „Sudul global”. Ea completează prăbușirea dreptului internațional și legitimează utilizarea forței și echilibrul de putere.
În timp ce camerele s-au mutat în Orientul Mijlociu, Vladimir Putin a profitat de ocazie pentru a reveni pe scena internațională și a ieși din izolare. Linia sa pro-palestiniană, alimentată de apropierea sa de Hamas, îi permite să atragă noi favoruri în „Sudul Global”. Președintele rus își poate extinde influența în Orientul Mijlociu prezentându-se ca un făcător de pace, sporind în același timp atacurile sale asupra Ucrainei fără a risca proteste internaționale.
Beijingul de asemenea
China găsește același tip de avantaje în războiul din Gaza. O nouă slăbire a ONU, o înrăutățire a decalajului care separă regimurile autoritare de democrațiile occidentale. Pentru Beijing, ca și pentru Moscova, războiul Israelului împotriva Hamas face parte din bătălia mai amplă purtată împotriva Occidentului pentru crearea unei „noui lumi”. Are un alt avantaj, acela de a devia obiectivul american de a-și face pivotul asiatic și de a acoperi, măcar temporar, problema taiwaneză cu un văl.
Toate aceste puteri, ale căror regimuri nu sunt întotdeauna răspunzătoare în fața populațiilor lor, se bazează pe termen lung. Democrațiile nu au acest timp. Nici măcar Administrația americană, singura care ar putea influența direcția războiului pentru că sprijină militar Israelul. Joe Biden are mai puțin de un an înainte de următoarele alegeri prezidențiale, unde umbra lui Trump cântărește din ce în ce mai mult.
