O comisie de apărare din Congresul american propune ca Statele Unite ale Americii să-și consolideze și să-și extindă eforturile militare în spațiul cosmic pentru descurajarea unui potențial agresor, fie el de proveniență terestră, fie, de ce nu, de natură extraterestră, prin înființarea unei noi ramuri militare specializate, așa cum nu am mai întâlnit până acum decât în literatura și în filmele SF: United States Space Corps, informează CNN.scrie agerpres.ro.
Înființarea acestui nou corp militar specializat pentru lupta în spațiu este prevăzută în National Defense Authorization Act, care urmează să fie votată în Congres.
Comisia de specialitate a Camerei Reprezentanților, House Armed Services Committee, a votat cu 60 de voturi pentru și unul împotrivă în favoarea unei legi care, pe lângă multe altele, prevede și înființarea unui nou corp de armată specializat, pentru prima oară de la înființarea US Air Force în 1947.
Printre atribuțiile militarilor spațiali prevăzute în lege se numără "asigurarea unei forțe de luptă în spațiu care să permită câștigarea războaielor". Nou înființata Space Corps (Infanteria spațială) va face parte din Air Force (Forțele aeriene), la fel cum Marine Corps (Pușcașii marini) fac parte din US Navy. Șeful de Stat Major al Space Corps, care va fi numit de președinte pe o perioadă de 6 ani, va avea același rang militar cu șeful Statului Major al US Air Force și amândoi vor răspunde în fața secretarului Forțelor Aeriene.
Deocamdată există o singură problemă cu această propunere: nici secretarul Forțelor Aeriene și nici șeful de Stat Major al US Air Force nu privesc cu ochi buni înființarea unui astfel de corp de armată în mod separat de celelalte corpuri de armată americane.
"Am fost șocat de răspunsul comandamentului US Air Force" a declarat deputatul republican Mike Rogers, în cadrul unei întruniri a Comisiei de apărare a Camerei Reprezentanților. Mike Rogers este președintele subcomisiei care a formulat capitolul privitor la Space Corps din National Defense Authorization Act.
Ofițerii de rang înalt din US Air Force consideră însă înființarea acestui corp de armată drept o schimbare inutilă a programelor militare spațiale derulate deja de Forțele Aeriene. "Lucrurile vor deveni mai complicate, vor fi adăugate mai multe căsuțe în organigramă și va costa mai mulți bani", declara la sfârșitul lunii trecute Secretarul Forțelor Aeriene Americane, Heather Wilson.