Danemarca urmează să reducă restricțiile impuse în urma evoluției pandemiei. Miercuri, copiii sub 11 ani se vor întoarce la școală și grădiniță, după ce au stat acasă o lună de zile. Această țară este prima care va începe relaxarea graduală a măsurilor, urmând aceeași pași pe care i-a făcut odată cu impunerea lor.
Primul ministru al Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat că este foarte important să nu mențină țara blocată mai mult decât este nevoie.
Autoritățile au reușit să țină sub control pandemia și își doresc să deschidă economia cât mai repede, dar pașii următori vor fi foarte bine calculați, totul se va realiza treptat, astfel încât să nu riște o nouă creștere a numărului celor infectați.
Norvegia și Austria au declarat că vor trece la relaxarea măsurilor gradual.
În Austria o serie de magazine se vor deschide marți, urmând ca hotelurile și restaurantele să funcționeze din luna mai.
Copiii din Norvegia se vor întoarce la grădiniță pe 20 aprilie, iar școlarii vor reveni la cursuri la începutul lui mai.
În Bulgaria se deschid piețe pentru a permite fermierilor să-și vândă marfa.
Republica Cehă a deschis magazinele de bricolaj, cele care comercializează biciclete și permite cetățenilor să se recreeze în aer liber.
Spania, una dintre cele mai afectate țări, intenționează să permită oamenilor să meargă la muncă de luni și pentru a sprijini lupta cu noul coronavirus va oferi măști de protecție în gări, autogări și în stațiile de autobuze.
Nu toate țările iau în considerare această relaxare, multe sub încă pe partea ascendentă a curbei contractărilor. În Marea Britanie, autoritățile au declarat că nu se ia în considerare această pobilititate, cel puțin în acest moment, iar OMS vine să avertizeze că o relaxare bruscă va duce la o nouă transmitere comunitară.
Unele țări își permit să adopte măsurile de relaxare ca urmare a rigurozității cu care au adoptat și impus izolarea cetățenilor.
Danemarca a adoptat această politică din 11 martie, cu 12 zile mai devreme decât autoirtățile din Marea Britanie, au interzis adunări mai mari de 10 persoane, oamenii au renunțat la munca de la birou și au lucrat de acasă, iar granițele au fost închise.
Măsurile luate de autoritățile daneze au venit în contrast cu cele din Suedia care își continuă și acum viața normală, de abia de câteva zile a limitat adunările la 50 de persoane, scăzând de la 500.
Chiar dacă s-au înregistrat peste 6000 cazuri pozitive și mai multe de 260 decese, specialiștii în microbiologie din Danemarca consideră că țara este pregătită pentru a fi deschisă.
Numărul noilor îmbolnăviri a început să scadă de la 1 aprilie, spitalele fac față numărului de pacienți, iar capacitatea paturilor, paturilor de terapie intensivă și numărul de ventilatoare este departe de a fi ajuns la un maximum.
Autoritățile își iau toate măsurile de protecție și continuă demersurile de mărire a capacității de testare.
Școlile vor relua cursurile respectând măsurile de igienă, părinții se bucură de această posibilitate pentru a putea să-și continue lucrul de acasă.
Următoarele măsuri vor fi luate după 10 mai.
Restaurantele vor rămâne închise acest lucru adâncind probleme financiare ale celor care se luptă să-și mențină afacerea. Comenzile online au scăzut, nu se mai pot baza nici pe comercializarea producelor în cadrul evenementelor culturale care au fost interzise până în septembrie.
Au fost injectate în economie sute de milioane de coroane, dar aceste sume nu sunt sufieciente, iar guvernul se gândește la următoarele măsuri economice pentru a sprijini firmele să-și reia activitatea.