Beijingul a anunţat luni că preşedintele chinez al Interpol, dat dispărut la puţin timp după sosirea sa în ţară în urmă cu mai bine de zece zile, este suspectat că ar fi "încălcat legea", fiind acuzat că ar fi acceptat mită, conform unui anunţ făcut luni la Beijing.
Meng Hongwei a 'acceptat mită şi este suspectat de încălcarea legii', susţine într-un comunicat Ministerul Securităţii Publice, fără însă a face precizări cu privire la acuzaţii.
Comunicatul este prezentat ca un raport al unei reuniuni organizate luni în celula Partidului Comunist Chinez (PCC) din cadrul Ministerului Securităţii Publice (poliţie).
Textul nu precizează dacă acuzaţiile formulate împotriva lui Meng datează din perioada funcţiilor sale ministeriale sau din perioada în care a deţinut funcţia de şef al Interpol. De asemenea, nu rezultă foarte clar din comunicat dacă acesta a fost sau nu reţinut şi plasat în arest preventiv.
Interpol - Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - a anunţat duminică demisia directorului său 'cu efect imediat'.
Soţia sa, Grace Meng, care a semnalat joi poliţiei franceze dispariţia sa 'îngrijorătoare', a declarat duminică presei la Lyon, sediul mondial al Interpol, că soţul ei, în vârstă de 64 de ani, este 'în pericol'.
Sud-coreeanul Kim Jong Yang va ocupa temporar funcţia de director al instituţiei, până la alegerea unui alt şef. Meng s-a aflat la conducerea organizaţiei de cooperare poliţienească a celor 192 de state membre din noiembrie 2016.