Cercetător pe punctul de a finaliza o importantă descoperire legată de pandemie, găsit mort

06 Mai 2020 | scris de A.A.
Cercetător pe punctul de a finaliza o importantă descoperire legată de pandemie, găsit mort

Un profesor al Universitatea din Pittsburg a fost găsit împușcat în propria locuință, iar asasinul său s-a sinucis. El se afla pe punctul de a finaliza o cercetare ce ar putea revoluționa datele deținute legate de noul coronavirus, precizează CNN.

Bing Liu, cercetătorul menționat a fost găsit în locuința sa decedat, prezentând plăgi în zona capului, gâtului, zona toracică și chiar a extremităților, au declarat reprezentanții poliției locale.

Investigatorii au precizat că în urma anchetei derulate, un al doilea bărbat, deindentificat încă, l-ar fi împușcat și omorât pe tânărul profesor, apoi s-ar fi dus în mașină și și-ar fi luat viața.

Poliția a presupus că cei doi bărbați se cunoșteau, dar nu au dovezi clare că această crimă poate fi legată de naționalitatea profesorului.

Oficialii universitatea au emis un comunicat prin care și-a transmis regretul față de pierderea colegului lor, un prolific cercetător și un coleg admirat. Și-au prezentant și condoleanțelor lor membrilor familiei și prietenilor apropiați.

”Bing era pe punctul de a finaliza și a prezenta o serie de descoperiri exxtrem de importante ce ne vor permite să înțelegem în profunzime mecanismul celular al virusului SARS-CoV-2 și informațiile celulare desprinse din complicațiile care pot apărea în urma infectării”, au adăugat aceștia. Ei au precizat că vor continua lucrările profesorului pentru a aduce un ultim omagiu genialității științifice de care a dat dovadă.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră