Statele Unite se tem de o „escaladare” în conflictul dintre Israel și Hamas, a declarat duminică consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, declarând, de asemenea, că se teme de o posibilă „implicare a Iranului”, scrie Le Monde
„Nu putem exclude ca Iranul să decidă să se implice direct într-un fel și trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate”, a spus Sullivan într-un interviu pentru postul CBS. „Este un risc și este un risc de care suntem conștienți de la începutul” conflictului, a adăugat el.
„De aceea președintele [Joe Biden] a acționat atât de rapid și hotărât pentru a muta un portavion în Estul Mediteranei, pentru a avea avioane în Golf, pentru că a transmis un mesaj foarte clar oricărui stat sau entitate care ar încerca să profite de această situație ”, a declarat consilierul pentru securitate națională a Casei Albe.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunțat sâmbătă că Statele Unite vor trimite un al doilea portavion în Estul Mediteranei pentru a „descuraja acțiunile ostile împotriva Israelului sau orice efort de extindere a acestui război”.
USS Eisenhower și navele sale de escortă se vor alătura unui portavion principal – USS Gerald R. Ford – desfășurat în regiune după atacul din 7 octombrie.