Cancel culture: autocenzura este modul în care progresiștii woke îi reduc la tăcere pe oamenii obișnuiți

01 Dec 2022
Cancel culture: autocenzura este modul în care progresiștii woke îi reduc la tăcere pe oamenii obișnuiți

Tinerii sunt redusi la tăcere pentru ca le e prea frică să spună ceea ce gândesc de teamă să nu fie anulați sau abuzați. Scriitoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie a avertizat că tinerii sunt prinși într-o „epidemie de autocenzură”, scrie The Telegraph.

Autocenzura.

Acest fenomen a fost condamnat săptămâna aceasta de Chimamanda Ngozi Adichie, autor nigerian premiat. În excelenta ei prelegere pentru postul britanic Radio 4, ea îi avertizează pe ascultători că tinerii de astăzi sunt prinși într-o „epidemie de autocenzură”. Atât de îngroziți sunt de a primi amenințări de la mulțimile de „vigilenți virtuali” încât nu îndrăznesc să spună ce cred cu adevărat despre problemele litigioase. Prin urmare, de dragul unei vieți liniștite, își țin gura – sau se prefac că sunt de acord cu turma la modă.

Ngozi Adichie are mare dreptate. Și spunând asta, ea a pus degetul pe adevărul real despre "cancel culture". Progresiștii moderni insistă să spună că nu există, "cancel culture", cultura anulării. E adevărat că sunt câteva celebrități bogate care sunt puse ocazional în discuție online pentru ca și-au exprimat o opinie neprogresistă – dar nu îi costă cariera, nu-i așa? Ei continuă să fie bogați și de succes. Uite! Acel celebru actor este încă la televizor! Acel celebru autor este încă pe lista celor mai bine vândute cărți! Nu au fost anulați deoc!

Dar acest lucru ratează în mod intenționat ideea. Pentru că nu celebritățile sunt reduse la tăcere de vigilenții virtuali ci oameni obișnuiți. Oameni care se întâmplă să împărtășească părerea unei celebrități cu privire la o chestiune controversată – dar, după ce au fost martorii abuzului feroce din online contra acelei celebrități, se hotărăsc singuri să nu-și exprime opinia de teamă să nu fie supuși măcar la o fracțiune din același abuz. Spre deosebire de acea celebritate, ei nu sunt bogați așa că nu îndrăznesc să-și piardă locul de muncă din cauza unei simple păreri.

Deci, strict vorbind, acești oameni obișnuiți nu au fost anulați. S-au redus singuri la tăcere. Asta este autocenzura. Și așa câștigă atât de des progresiștii woke. Ei nu încearcă să-i convingă pe alții de meritele argumentelor lor. În schimb, fac inacceptabil din punct de vedere social să nu fii de acord cu ei. E mult mai ușor. Și extrem de eficient.

Desigur, se încearcă încă și forme mai tradiționale de cenzură – așa cum am văzut în Scoția săptămâna aceasta. La un eveniment caritabil organizat pentru a cere încetarea violenței masculine împotriva femeilor și fetelor, participanții au fost instruiți să nu discute despre necesitatea „spațiilor pentru un singur sex”. Aparent, aceasta a fost pentru a „crea un mediu sigur și susținut pentru oaspeții noștri”. Cu alte cuvinte: pentru a evita ofensarea oricăror bărbați care se identifică ca femei.

Acest tip de cenzură poate fi destul de descurajantă. Cu toate acestea, autocenzura este poate și mai descurajantă. Acest lucru se datorează faptului că nu te confrunți doar cu adversarii tăi. Ești tu împotriva ta. Trădați din interior de propria lor frică, oamenii dau înapoi fără luptă. Și astfel, în loc să spună ceea ce cred, ei spun ceea ce cred că ar trebui să gândească.

Creșterea rețelelor sociale ar fi trebuit să facă vorbirea mai liberă și cenzura mai grea. Într-un fel, totuși, a făcut cenzura mai ușoară – sau cel puțin, a făcut obiectivele sale mai ușor de atins. Gândiți-vă la toate problemele prin care a trebuit să treacă Stasi în Germania de Est comunistă pentru a descuraja dizidenții și a impune conformarea ideologică. Au fost nevoiți să acceseze telefoanele oamenilor, să urmărească suspecții, să urmărească nenumărate imagini de la camere ascunse și să recruteze nenumărate mii de informatori. Cât de mult timp și efort trebuie să fi luat. Dacă s-ar fi gândit să inventeze Twitter. Atunci publicul ar fi făcut treaba pentru ei – impunându-și singur conformitatea ideologică.

În epoca noastră glorioasă online, desigur, nu există Stasi. Sau cel puțin, nu sub formă fizică. În schimb, acum fiecare avem propriul nostru agent Stasi interior, monitorizându-ne îndeaproape fiecare gând – și amintindu-ne în liniște ce s-ar putea întâmpla dacă suntem suficient de proști pentru a exprima o opinie "greșită".

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră