Guvernul britanic va propune părinților să urmeze cursuri pentru a învăța cum să-și educe și să-și disciplineze mai bine copiii. Prim-ministrul David Cameron ar urma să prezinte măsura în detaliu luni, în timpul unui discurs pe tema familiei.
"Am făcut o mulțime de progrese. Am dezvoltat monitorizarea la domiciliu după naștere. Dar aceasta nu acoperă decât primele săptămâni și luni. Ce se întâmplă mai târziu, când apar probleme de comunicare, comportament, disciplină? Cu toții avem nevoie de ajutor cu privire la aceste subiecte — cea mai importantă meserie pe care o vom avea vreodată. De aceea, trebuie să ne gândim cum să facem normal și chiar atractiv faptul de a participa la cursuri de educație parentală", ar urma să adauge Cameron, conform ziarului britanic citat.
Guvernul va distribui vouchere familiilor pentru a participa la aceste cursuri, probabil în funcție de resurse. Dar David Cameron vrea să sublinieze mai ales faptul că acestea nu se vor adresa doar căminelor aflate în dificultate, ci "tuturor".