Premierul bulgar Boiko Borisov critică ţările din Est care au rezerve faţă de planul UE de repartizare a refugiaţilor ,cere solidaritate şi reaminteste ca aceste ţări beneficiază de fondurile venite de la Bruxelles ,scrie agerpres.roţ
Într-un interviu acordat agenției France Presse,scrie agerpres.ro premierul bulgar Boiko Borisov a declarat că solidaritatea nu poate fi într-un singur sens pentru "țările care, ca și noi, contează pe solidaritatea europeană" în materie de fonduri structurale.
"Suntem fericiți atunci când sunt vărsați bani" pentru dezvoltarea celor mai sărace state din UE, însă atunci când cele mai bogate țări "au o problemă pentru că fluxul de migranți se îndreaptă către ele, și noi ar trebui să dăm dovadă de solidaritate și de ajutor reciproc", a insistat premierul bulgar, aflat din 2014 în fruntea unei coaliții de partide conservatoare.
Criza refugiaților a scos în evidență o "fractură" între țările din Europa de Vest, promotoare ale unei distribuiri a solicitanților de azil în cadrul UE, și mai multe țări din Europa Centrală, precum Ungaria, Slovacia și Polonia, care resping acest mecanism adoptat în toamna anului 2015.
Bulgaria se distinge de aceste foste state din blocul comunist, exprimându-și hotărârea de a-și îndeplini partea sa în cadrul acestui acord. Bulgariei i-a revenit o cotă de 1.200 de migranți.
"Fie că sunt 1.200 sau chiar 2.000, ne-am angajat să-i găzduim', a dat asigurări premierul bulgar, care a anticipat totuși anumite dificultăți: refugiații 'doresc să meargă în Austria sau în alte țări, ei nu doresc să rămână în Bulgaria", cea mai săracă țară din Uniunea Europeană.
"Trebuie construită o închisoare pentru a-i reține? Doi irakieni au sosit (în cadrul sistemului de repartiție) și unul a fugit", a spus Borisov.
Cu toate acestea, premierul bulgar nu s-a arătat foarte entuziasmat în legătură cu amenda de 250.000 de euro, propusă de Comisia Europeană pentru fiecare solicitant de azil refuzat de un stat membru ca parte a unui sistem automat de distribuire a refugiaților.
"În loc să lansăm anateme pentru a spune că vor exista amenzi sau alte sancțiuni împotriva celor care nu acceptă migranți, acum este cel mai potrivit moment să găsim mecanisme practice de lucru", a subliniat Borisov.
Ungaria a calificat miercuri acest proiect de sancțiuni financiare drept "șantaj" și "un impas".