Parizienilor le-a fost interzis consumul de alcool pe băncile de lângă canalul Saint-Martin sau pe malul Senei după ce poliția s-a văzut nevoită să intervină pentru a dispersa mulțimea adunată să celebreze ieșirea din carantină, precizează The Guardian.
Mulți locuitori ai Parisului au fost carantinați în locuințe mici, fără balcoane sau terase, iar cei care s-au putut bucura de un colț de grădină au fost considerați cei mai norocoși în ultimele 2 luni de carantină. Luni seara, odată cu relaxarea restricțiilor, mulți au ieșit să sărbătorească noua libertate, iar pozele au făcut înconjurul rețelelor sociale.
Prin ordinul ministrului de interne, polița a anunțat o interdicție clară de a nu mai consuma alcool în aceste locuri publice. Prin intermediul aceluiași comunicat și-a manifestat indignarea față de atitudinea oamenilor care lasă de dorit. Se pare că parizienii nu au înțeles că evoluția pandemiei este în mâinile lor de acum, chiar dacă nu mai trebuie să respecte ordinele guvernamentale.
”La doar câteva ore după relaxarea măsurilor, zeci de oameni s-au adunat în locurile publice...fără să respecte măsurile de distanțare fizică, fără să respecte niciuna din regulile pe care autoritățile le tot transmit de două luni. Poliția se vede nevoită ca în prima zi de relaxare să impună o nouă restricție, aceea de a consuma alcool în spațiul public”, se precizează în comunicat.
Ministrul internelor, Christophe Castaner, și-a exprimat dezaprobul față de comportamentul extrem de iresponsabil al cetățenilor. El a transmis prin intermediul unei rețele de socializare că succesul acestor măsuri de relaxare depinde strict de prudența individuală și de spiritul civic al tuturor.
Ministrul sănătății, Oliver Veran, a venit cu o nouă veste proastă pentru parizieni: interzice redeschiderea parcurilor și a grădinilor publice, chiar dacă primarul Parisului a solicita analizarea acestei măsuri.
”Nu, nu vom permite redeschiderea parcurilor din regiunea Paris și Ile-de-France, deoarece ele rămân zone roșii, iar oamenii ar putea profita de vremea însorită și ar uita de regula grupului de sub 10 persoane sau de distanțarea fizică”, a declarat Veran.
Polițiștii se luptă în continuare cu populația care uită de principalele reguli pe care trebuie să le respecte. Chiar dacă s-au relaxat restricțiile, francezii nu au voie să depășească aria orașului cu mai mult de 100 de kilometrii.