Dat drept perdant în sondaje, în ajunul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ecologistul Alexander Van der Bellen a câștigat în cele din urmă la limită, în fața candidatului extremei-drepte Norbert Hofer (FPO). Dar rezultatul scrutinului a arătat că Austria este o țară foarte divizată.
Norbert Hofer a obținut 49,7% din voturi, în timp ce contracandidatul său, ecologistul Alexander van der Bellen, a primit 50,3% din voturi
În ciuda înfrângerii, sprijinul puternic al populației pentru platforma eurosceptică și antiimigrație promovată de Hofer dovedește o tot mai mare acceptare a publicului a unor astfel de luări de poziție în Europa.
