Atac terorist la Bruxelles: autorul, Abdesalem Lassoued, un tunisian care se afla ilegal în Belgia, a fost împușcat în timpul arestării

17 Oct 2023
Atac terorist la Bruxelles: autorul, Abdesalem Lassoued, un tunisian care se afla ilegal în Belgia, a fost împușcat în timpul arestării

Belgia a fost lovită de un atac terorist în seara zilei de luni, 16 octombrie. Doi cetățeni suedezi, care se aflau în drum spre un meci de fotbal, au fost uciși la Bruxelles într-un atac cu armă descris drept „atac laș” de premierul belgian Alexander De Croo. După ce a fost cautat timp câteva ore, teroristul,  Abdesalem Lassoued, un tunisian care se afla ilegal în Belgia, a fost împușcat în timpul arestării sale într-o cafenea din Bruxelles, au anunțat autoritățile, scrie Ouest France

Cel puțin doi morți . 

Un atac terorist a lovit capitala Belgiei luni seara. Două persoane (de origine suedeză) au fost ucise luni seară la Bruxelles într-un atac cu armă. O a treia persoană, grav rănită, se „recuperează”, potrivit premierului belgian. Un mesaj video de revedndicare a fost postat pe rețelele de socializare de un bărbat „prezentându-se ca atacator și spunând că s-a inspirat de Statul Islamic”, a subliniat parchetul federal, responsabil de cazurile de terorism.

Cine era Abdesalem Lassoued, atacatorul ucis la Bruxelles

Teroristul a cerut azil în Belgia în 2019 și a locuit în trecut în Italia între Liguria și Emilia-Romagna, scrie La Stampa

Barbă lungă, pălărie și haină fluorescentă portocalie. Așa s-a prezentat Abdesalem Lassoued care, înainte de atac, pusese un mesaj semnat Slayem Slouma pe facebook. Ucigașul fusese de câteva ori în Italia. A fost filmat într-un videoclip în 2021 la Genova, după cum explică Secolo XIX . O fotografie publicată pe profilul său de Facebook, acum șters, îl înfățișa în Piazza Della Vittoria, în centrul capitalei Liguriei în 2021, într-un scurt sejur: probabil că se îndrepta spre Franța. Bărbatul fusese raportat ca fiind „periculos”: urmărit și identificat la Bologna în 2016, s-a pierdut apoi orice urmă a lui.

Tunisian, 45 de ani, făcuse o cerere de azil politic la Bruxelles care a fost respinsă în 2019 dar, în ciuda acestui fapt, încă se afla în țară. 

Potrivit ministrului belgian al Justiției, Vincent Van Quickenborne, presupusul atacator fusese raportat de un ocupant al unui centru de azil din Campine (nu departe de Anvers) pentru amenințări prin intermediul rețelelor de socializare. Ministrul a mai spus poliției că Abdesalem a fost deja condamnat pentru terorism în Tunisia. Poliția judiciară din Anvers a luat apoi măsuri și, înainte ca atacul să aibă loc în centrul Bruxelles-ului, a programat o întâlnire pe acest caz pentru marți. Între timp, autoritățile federale investigaseră trecutul bărbatului din Tunisia, descoperind că condamnarea era legată de infracțiuni comune și nu de terorism. Acest fapt, a subliniat Van Quickenborne, a facut ca individul sa nu fi fost tratat ca o „amenințare concretă sau iminentă”.

Potrivit ziarului belgian Sudinfo, Abdesalem Lassoued a cerut azil în Belgia în noiembrie 2019. Primise un răspuns negativ un an mai târziu și a dispărut de pe radar. Nu i se dăduse niciodată ordinul de părăsire a teritoriului: bărbatul era de fapt cunoscut polițiștilor pentru trafic de persoane, ședere ilegală și pericol pentru securitatea statului. Nu se înregistrase niciodată într-un centru de azil și, prin urmare, localizarea lui era imposibilă.
În 2016, informații neconfirmate din Tunisia au raportat un profil „radicalizat” și dorința atacatorului de a se alătura Jihadului. Dar acesta a fost doar unul dintre zecile și zeci de rapoarte în contextul atacurilor de la Paris și Bruxelles și nu s-a făcut nimic la acea vreme, a confirmat Vincent Van Quickenborne. Profilul de Facebook al lui Slouma a fost plin de invective împotriva Israelului de zile întregi. Materialul ISIS circula cu promisiuni de răzbunare pentru ceea ce se întâmplă în Gaza, cerând noi intervenții din partea Hamas.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră