Zilele trecute, o ştire despre arestarea unei sosii a lui Adolf Hitler făcea înconjurul lumii şi te punea pe gânduri: cam până unde duce nebunia omului, dacă încă există semeni de-ai noştri dispuşi să se "reîncarneze" în odiosul personaj, care a marcat pe vecie istoria. Ei bine, nu. Există şi oameni dispuşi să cheltuiască sume exorbitante pe obiecte care au aparţinut unor astfel de personaje care au marcat istoria. Şi nu în bine!
A venit rândul telefonului roşu al lui Hitler, care a fost găsit în buncărul Fuhrer-ului după căderea regimului nazist, şi păstrat din 1943 într-o geantă din piele.
Telefonul, descris în catalog drept "arma cea mai distructivă care a trimis milioane de oameni la moarte", a fost scos la vânzare alături de alte obiecte militare la un preț estimat între 200.000 și 300.000 de dolari. Şi s-a vândut. La frumosul preţ de 243.000 de dolari, scrie Le Figaro.
Casa Alexander Historical Auctions a vândut celui mai bun ofertant acest aparat istoric, la licitația desfășurată în Chesapeake City (Maryland), un orășel pitoresc de mai puțin de 600 de locuitori scăldat de râul Delaware.
Aparatul, confecționat din bachelită de firma germană Siemens, a ajuns în mâinile unui colecționar privat din SUA al cărui nume nu a fost dezvăluit. Telefonul a fost păstrat în geanta de piele a britanicului Ranulf Rayner, 82 de ani, care l-a moștenit de la tatăl său, brigadierul Ralph Rayner, poate primul militar ne-sovietic care a pătruns în buncărul lui Hitler.
După 70 de ani, vopseaua roșie care acoperea telefonul Siemens s-a estompat, lăsând loc culorii negre, inițiale a aparatului. Pe spatele aparatului sunt gravate numele lui Adolf Hitler și simbolurile celui de-al treilea Reich.
Telefonul pe care Hitler l-a primit de la Wehrmacht (forțele armate naziste) și pe care l-a folosit în ultimii doi ani ai celui De-al Doilea Război Mondial (1939-1945), era original de culoare neagră, dar a fost vopsit în roșu.
Pe spatele sinistrului obiect se citește clar numele lui Adolf Hitler cu litere mari, alături de care sunt gravate o acvilă și o zvastică.