Motoc a spus că soldaţii români au ripostat, dar doi militari au murit mai târziu, iar un al treilea a fost transferat în Germania pentru tratament. Conform unui comunicat al MApN, sergentul Bogdan Dragomir, rănit, internat la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, este în stare stabilă şi urmează să fie supus unor investigaţii medicale complete".
"Conform primelor constatări, acesta nu are afectat niciun organ vital şi este de aşteptat ca evoluţia stării sale de sănătate să fie favorabilă", se mai precizează în comunicat.
În prezent, are loc o anchetă privind incidentul în care urma căruia cei doi soldaţi români au fost ucişi. Ministrul Apărării i-a propus preşedintelui Iohannis decorarea post-mortem cu Steaua României, a celor doi militari ucişi în atac.
Ministrul Apărării a mai spus că România are 631 de soldaţi în Afganistan, ţara noastră trimiţând trupe în zonă din 2002.