Aeroportul Ciampino din Roma, care operează în principal zborurile low cost, va fi închis începând de vineri ca urmare a epidemiei de coronavirus, în timp ce aeroportul Fiumicino, dedicat mai ales zborurilor internaţionale, îşi va reduce activitatea de marţi,17 martie, potrivit societăţii Aeroporti di Roma (ADR), citată joi de AFP şi EFE, preluate de agerpres.ro.
"Decizia a fost necesară din cauza multiplelor anulări de zboruri dinspre şi înspre Italia anunţate de multe companii aeriene care operează de obicei cele două aeroporturi ale capitalei", se arată într-o notă publicată de ADR.
Terminalele de pasageri ale aeroporturilor Fiumicino şi Ciampino "vor fi din nou operaţionale când va fi depăşită actuala fază de urgenţă", se mai precizează în comunicat.
În 2019, aeroporturile din Roma au fost tranzitate în total de 49,9 milioane de pasageri şi au fost utilizate de aproape o sută de companii aeriene, deservind 240 de destinaţii din întreaga lume.
Noul coronavirus a provocat în Italia 827 de morţi, în timp ce numărul contagierilor se cifrează la 12.462, potrivit datelor Protecţiei Civile.
Guvernul italian a decretat luni restricţionarea, până la 3 aprilie, a deplasărilor în întreaga ţară şi a interzis temporar adunările publice şi evenimentele sportive.