Vestea de la miezul nopţii

Veştile din România sunt de trei feluri: veşti proaste, veşti foarte proaste şi veşti tragice. Veştile proaste sunt acele veşti cu care ne întâlnim, pe care le aflăm dacă doriţi, în fiecare zi. De la scumpirea bezinei, până la creşterea preţului la energia electrică, nu avem altceva decât veşti proaste, chestie care ne face să împărţim veştile proaste în alte trei categorii distincte: veşti proaste de dimineaţă, veşti proaste de prânz, veşti proaste de seară.  Te trezeşti de dimineaţa şi vrei să cumperi ziarul, însă datorită „costurilor” observi că jurnalul tău preferat, şi nu numai s-a scumpit. Aceasta este, v-aţi prins, o veste proastă de dimineaţă. Nu-i nimic, lasă, asta nu te împiedică să munceşti cu spor pentru a scoate ţara din criza asta de hârtie igienică, ah, vremurile, şi aproape normal pe la ora 14.00. Ţi se face o foame care îţi  şi trece în momentul când ai aflat că s-a scumpit pâinea, ca să nu mai vorbim de produsele din carne. Iată, aşadar, vestea proastă de prânz. Celelalte veşti din timpul zilei, cum că a murit mătuşa Aurica de la Galaţi, că pe băiatul tău l-au exmatriculat din facultate, mă rog, mărunţişuri de-astea, şeful ţi-a concediat nevasta etc, etc, deci astfel de veşti, spuneam, ajung  să treacă neobservate. Aşa că te enervezi, îţi iei maşina şi pleci unde vezi cu ochii, nu înainte de a încărca rezervorul cu benzină. Stai p-aci, şi asta s-a scumpit, lasă-ţi autoturismul să ţi-l salte ăia cu macaraua, parchează-l greşit. Nu te grăbi, asta e doar prima veste proastă de seară. Nu lua autobuzul, s-a scumpit  şi ăsta, mai bine vezi-ţi de metrou – dacă nu cumva e-n grevă - şi ai grijă să nu ajungi după miezul nopţii acasă că s-ar putea să-ţi mai ceară bani în plus, că mâine se scumpeşte şi metroul. Culcă-te liniştit în patul tău, nu aprinde lumina, scoate frigiderul din priză în timpul nopţii, că bâzâie, nu de-altceva, roagă-te şi mulţumeşte-te cu veştile proaste. Scuipă-n sân când auzi de avion şi tren, fă-ţi o cruce mare şi… Hopa, sună telefonul! Ce zice, ce zice? A, uite, în sfârşit o veste bună: „Dragul meu, viaţa m-a învăţat să iubesc şi să sufăr lângă tine. Până aici, până acum, până azi. Dintre titlurile de mamă şi soţie am decis în cele din urmă - în mine s-a dat o mare bătălie – să renunţ la cel de soţie. Te iubesc, Dumnezeu să te binecuvânteze! Adio! De câte feluri ziceam că sunt veştile la români? Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ