Vara este anotimpul care îşi ia visurile nedesluşite până la capăt şi ţi le prezintă dureros de sincer în toată puterea lor. Vara ştie întotdeauna să-şi developeze imaginile, amintirile, când sufletul e gol şi pregătit pentru asta. Ca-ntr-un aranjament pentru vară, fericire, suflet şi amintire. Sfârşitul fiecărei veri are ceva sfâşietor în el, Aşa cum sfârşitul niciunui alt anotimp nu are. Amintirile verii sunt mai puternice, au timp să se aşeze mai bine în noi, să se întimpărească în sânge chiar. De parcă vara şi-ar revărsa toată magia asupra noastră, prinzând în jadul ei cald şi luminos gesturi şi întâmplări simple, pentru ca apoi să ne spună că ele, de fapt, erau şi însemnau fericirea. Vara este anotimpul care îşi ia trăirile nedesluşite până la capăt şi ţi le prezintă dureros de sincer în toată puterea lor. Cu alte cuvinte, vara este anotimpul în care fericirea îşi face de cap pe ascuns cu sufletul tău, lăsându-te mai târziu să înţelegi ce ţi s-a întâmplat, ce nu ţi s-a întâmplat, ce ai trăit, ce n-ai trăit, ce ai iubit, ce n-ai iubit, ce ai simţit, ce n-ai simţit. Vara ştie întotdeauna să-şi developeze imaginile, amintirile când sufletul e gol şi pregătit pentru asta. Ca-ntr-un aranjament pentru vară, fericire, suflet şi amintire. Mă gândeam când scriam aceste rânduri, încercând să răspund la întrebarea unde se duce, unde pleacă ea, ca Vara nu pleacă niciodată. Întotdeauna ra rămâne în noi, aproape că ne cere aceasta. Iar noi, cu zâmbetul pe buze, ca-n faţa unui compliment care ne face plăcere, dar ne şi ruşinează un pic, ne lăsăm fascinaţi şi nu ştim să spunem decât da, fără să credem o clipă că acest lucru e posibil. E farmecul, dar şi talentul ei de a ne cotropi dintr-o joacă, fără să ne lase însă vreo şansă. Iar noi, când vom fi terminat de zâmbit, vom fi dat deja cuceriţi, posedaţi chiar de vraja ei. Vara nu pleacă niciodată din noi. Ne bântuie cu tot cu amintirile şi prin ceilalţi timpi ai anului, uneori atât de dureros, de fierbinte, de sfâşietor, încât nu mai ştim de e toamnă, iarnă sau primăvară.
