Valona de Bucureşti

Când să-mi iau sacoşa şi să plec în oraş, să-mi cumpăr şi eu două-trei verze de Bruxelles ca să bag în butoi pentru la iarnă, ce să vezi pe unul din canalele belgiene? Vlădoiu tocmai trimitea mingea în vinclul porţii echipei Charleroi, făcându-l pe comentatorul belgian de limbă franceză să-i laude minute în şir execuţia măiastră. „Extraordinar! Fantastic!” zice el. Şi, uite-aşa din cauza lui Vlădoiu, în loc să plec la piaţă, am rămas în faţa televizorului, în cameră la hotel. Adio varză de Bruxelles, adio murături! Poate, totuşi o să am şansă în această noapte şi să mă plimb la braţ cu o valonă, o flamandă, ce să mai încoace şi pe dincolo, să stea aproape de mine o tânără din zilele noastre, să-i povestesc despre apărarea Stelei, despre daci şi romani, despre contraatacul românesc, despre unul pe care-l cheamă Lăcătuş, care vine uite acuş-acuş. Ah, cititorule, păi n-o să vin eu acasă? O să iau ziarul pe care-l voi „deschide” la pagina 24, şi cu el în faţă am să te întreb ca la şcoală din lecţia pe care am scris-o de aici, de la Bruxelles. La o întrebare dacă n-ai ştiut să răspunzi, ţi-am tăiat abonamentul. Ce-o fi în mintea ta? Ala se plimbă bine merci prin Bruxelles şi noi ne chinuim aici cu Republica s-o scoatem din criză! Da, cititorule, poate ai dreptate, dar mie crezi că mi-e uşor printre toate clădirile astea construite prin secolul XV şi toate în stilul baroc? Ai atâta baroc în jurul tău aici – de la The King House până la Grand Place – că dacă te uiţi la genunchii flamandelor şi valonelor, şi ei parcă sunt construiţi tot în stilul baroc. Dar parcă tot de-o valonă de-a noastră de-acasă din popor mi-e dor. Bună dmineaţa valonă dragă!

MARIUS TUCĂ