Trenul din bătătura noastră

19 Sep 1994
Trenul din bătătura noastră
Cică păsărica unui parlamentar de-al nostru i-ar fi ciripit ministrului transporturilor, dl Aurel Novac, că ar fi bine ca trenul ăla de mare viteză Bucureşti-Timişoara să oprească pe ici pe colo, prin satele care au dat marii bărbaţi ai ţării. Adică pe acolo, pe unde au bătut în copilărie berbunca şi au jucat lapte gros parlamentarii de azi, alegătorii de mâine. Cum se poate dl Novac, vă rog să-mi explicaţi, ca acest „inter-city” să nu facă vreo 600 de popasuri prin toate haltele unde aleşii naţiei au de rezolvat o problemă de fond funciar, o vilişoară, o desfiinţare de CAP, o cloşcă cu pui… Deci, probleme care se pot rezolva numai cu ajutorul „inter-city-ului” ăsta, fir-ar al dracu’, că mai bine nu-l mai băgaţi dom’ ministru! Păi d-aia  i-am ales domnu’ Aurel pe oamenii ăştia, să se chinuie şi să asude prin trenurile personale ori accelerate, printre paporniţe cu gâşte şi damigene? De-aia i-am ales? Ca să se chinuie pe şoselele ţării în maşinile de serviciu, cu genunchii la gură, acu’ să nu daţi vina pe burţile oamenilor, doar sunt… omeneşti! Şi la urma-urmei, una e să te lase maşina la poartă şi alta e să te lase trenul inter-city. Te vede Ghiţă a lu’ Turcu, Florica a lu’ Cucu şi când o fi la cules de vie, de porumb or da şi ei o mână de ajutor, o baniţă de grâu. Şi ştii o treabă: când auzi sirena de locomotivă înseamnă că a venit senatoru’-n sat. Persoanele care au  condus călătorii (deputaţii-senatorii) la tren sunt rugate să coboare din vagoane. Trenul cursă inter-city va pleca peste două minute în direcţia: Videle – Berceanu – Drăgăneşti-Olt – Văcaru – Cezieni… Timişoara. Inter-city – maşină mică, hai vino iar în gara noastră mică… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră