Terasa de munte

În week-end şi mai ales într-unul aflat în vacanţa mare, viaţa politică este înecată în valurile mării, lăsându-se o linişte în ţară de se aude cum creşte valoarea certificatelor de proprietate. Aşa că ar însemna să nedreptăţesc cititorii „Jurnalului Naţional”, încercând să bat câmpii despre vorbe, fapte sau alegerile „anticipate” din 1996. Şi cum starea preşedintelui Ion Iliescu este normală - după cum anunţă grupul de medici care semnau comunicatul către ţară (în treacăt fie spus, numai cititul numelor acestora ocupă un radiojurnal întreg) – nu ne rămâne, aşadar, dragi cititori, decât să abordăm o temă de vacanţă. Iată, de exemplu, aş vrea să vă scot din apartamente, din birouri şi să vă „expediez” pe o terasă de munte, terasa de munte începe şi se termină cuberearece. Scaunul trebuie să fie comod, astfel încât să îţi poţi rezema capul pe spate. Te aşezi, îţi pui primul pahar de bere pe care îl bei pe tot ca să poţi cuprinde prin fundul lui toţi munţii din preajmă. Apoi trebuie să discuţi cu cei din jur nimicuri de genul: „E aerul tare”, „Bă frumoasă ţară avem”, „Astăzi nu o să plouă”, adică lucruri care să te solicite foarte puţin. Următorul pahar de bere proaspătă, cu miros de malţ, trebuie să-l sorbi strop cu strop, până îţi dispar din minte şomajul, inflaţia, injecţia de capital… După  ce ai scăpat de cele rele, îţi fixezi privirea pe o poiană din vârful muntelui mângâiată de un ciopor de oi şi căpiţe şi te laşi pătruns de mirosul de fân proaspăt cosit. Timp în care vorbele celor din jur încep să se încalece unele pe altele. Semn că tu, astăzi, departe de lumea obosită, în România anului 1994, aproape sfâşiată de lupte interne, ai adormit pe o terasă de munte, care  începe şi se termină cuberearece. Iar dacă mai şi sforăi uşor, e semn că trăieşti în plin capitalism. Bună dimineaţa! Treziţi-vă, sunteţi în 1994 pe o terasă de munte…

MARIUS TUCĂ