Teatrul tinereţii mele

Ca o amintire cufundată în timp şi îmbrăcată în chihlimbar "Teatrul Naţional din Caracal" revine şi mă cotropeşte cu totul. După mai bine de douăzeci de ani mi-au revenit în minte toate mirosurile de lemn şi catifea, mirosuri ascunse şi risi­pite prin sînge. Dintr-o dată aş putea să intru cu ochii închişi în teatrul tinereţi mele şi să-i ghicesc toate  umbrele, toate locurile, luminile şi întîmplările de altădată. Este ca şi cînd m-aş întoarce acasă şi aş începe să aud şi să văd în mine toate poveştile trăite acolo, de cînd am fost pentru prima dată pe scena lui şi pînă la ultimul spectacol! Acasă, ca să simt în piept tot misterul şi farmecul culiselor din copilărie, teama aceea continuă din primii ani cînd nu ştiam dacă se va ridica sau nu cortina, acasă pentru că de multe ori aş fi rămas peste noapte acolo, de teamă că a doua zi n-aş mai putea intra.
Se redeschide "Teatrul Naţional din Caracal" şi odată cu el lumea mea pierdută şi libertatea ei.