Şoriciul fotbalului românesc

Dacă vineri, ex-regele n-a putut intra în ţară, am aşteptat cu toţii ca sâmbătă seara, în casele noastre să poposească, chiar dacă numai pentru aproape două ore, chiar regele. Căci fotbalul a demonstrat cu Hagi şi Romario că-şi merită coroana. Acum e drept că nici noi nu l-am aşteptat pe rege cu flori, ca Dinu Patriciu, dar nici el prin trimiştii săi – Cantona sau Ilie Dumitrescu – n-a oferit nimic poporului. Vorba aia: la regele lăudat, să nu te duci cu sacul. Deci, pe unde rămăsesemĂ A, da! Eram aşezaţi în fotolii şi aşteptam spectacolul fotbalistic. Că l-am aşteptat 90 de minute, asta e deja altă poveste, însă altceva vreau să vă spun eu aici. Dacă până la Campionatul Mondial din SUA tremuram la toate meciurile României, chiar tunci când echipa noastră întâlnea Albania, invocându-l pe Dumnezeu să scoatem măcar un rezultat de egalitate sau dacă jucam cu o echipă din prima linie, îndrăzneam să visez că n-o să luam bătaie la o diferenţă mai mare de două goluri, ei bine, sâmbătă seara altfel am primit meciul cu Franţa. Echipă care, chiar dacă n-a fost în America, e totuşi Franţa şi are toate echipele din Cupele Europene calificate în turul doi. Am aşteptat, deci, nimic altceva decât să câştigăm. Nici un alt rezultat nu-mi convenea la începutul meciului. Adică noi – cei care am zdrobit Columbia şi Argentina, cu jucători în echipă ca Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Belodedici, Gică Popescu – să ne împiedicăm de Franţa? Fii domnule serios! Spre norocul nostru, aşa au gândit şi francezii înaintea partidei, altfel dacă n-ar fi existat Campionaul Mondial din America am fi luat bătaie cu 6-0 şi scorul n-ar fi mirat pe nimeni. Şi ca să mă înţelegeţi mai bine, am să vă spun că  meciul cu francezii l-am jucat din grăsime. Numai că şi „slana” asta mai mult de o iarnă nu ţine. Şi chiar de-ar ţine ea, nu ţine şoriciul! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ