Se ascute lupta de clasă, tovarăşi

11 Ian 1995
Se ascute lupta de clasă, tovarăşi
În vreme ce noi ne pierdeam în ămănunte cu Ghiţă Păduraru’, colea, la sânul Partidului Socialist al Muncii, exploda bomba care o să-i rupă dlui Ilie Verdeţ, vorba „poetului” Toma Caragiu, trompa. Aproape ca în vremurile bune, de ilegalitate vorbesc, tovarăşul Tudor Mohora, un domn al zileleor nostre, şi-a strâns în jurul său ce avea PSM-ul mai disident şi… nu, n-a făcut „scrisoarea celor şase”, ci a elaborat sau, mai bine zis, a frământat alauatul din care să crească ulterior un partid mare, frumos, pufos şi socialist. Care, am înţeles, n-o să mai fie „al Muncii”, ci al tovarăşului Tudor Mohora. Una peste alta, se ascute lupta de clasă, tovarăşi! Printre cei şapte magnifici, care pleacă la drum pentru a construi un viitor mai luminos (poate), se află şi Gheorghe Cazan, Gheorghe Răboască, Traian Dudaş, ceea ce înseamnă că Ilie Verdeţ o să  rămână cu… partidul gol. Sigur, mai rămâne Adrian Păunescu, care, la un moment dat, el singur poate să însemne mai mult de 75% din partid, dar parcă nu-i de ajuns. Şi partea mai interesantă a lucrurilor constă în orientarea noului partid. Orinetare despre care se spune că va fi „orientată” cu spatele la guvernul Văcăroiu. În altă ordine de idei, într-o declaraţie făcută presei Tudor Mohora acuză incapacitatea preşedintelui PSM şi  a susţinatorilor săi de a se desprinde de trecut şi de idealurile epocii comunsite. Chestii pe care tovarăşul Tudor Mhora nu le-a suportat şi, drept urmare, pleacă la drum, punând pe foc faldurile steagului Partidului Comunist Român (PCR), care fâlfâiau pe ici, pe colo, pe cerul PSM. Şi ascltăţi-mă pe mine, dacă partidul ăsta nou al lui Mohora n-o să fie la viitoarele alegeri în primele trei partide, să-mi ziceţi mie tovarăşul Tucă. Bună dimineaţa, tovarăşi, bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră