Săru’ mâna pentru masă, domnule prim-ministru!

22 Noi 1994
Săru’ mâna pentru masă, domnule prim-ministru!
Nu ştiu cum se face, dar se leagă treaba în jurnalele astea de la miezul nopţii, de parcă sunt vorbit cu cei despre care scriu. Spuneam ieri săru’ mâna pentru o masă imaginară şi iată că aseară chiar s-a întâmplat să fiu invitat la o masă. Ce-i drept, n-a fost un prânz şi nici n-a avut loc sub bolta unei viţe de vie, ci a fost o cină de lucru. Aşadar, eram noi, redactorii-şefi şi directorii de la cele mai importante cotidiane, puşi în faţă cu primul-ministru Nicolae Văcăroiu, asistat de secretarul general al Guvernului, Viorel Hrebenciuc.  Nicolae Dan Fruntelată, şef la Departamentul de Informaţii, ministrul de finanţe Florin Georgescu şi purtătorul de cuvânt Ioan Mihai Roşca.

Dacă la începutul discuţiilor s-a mers pe ambele părţi mai mult pe deposedările de cuvânt, prin alunecare, încet-încet, tactul primului-ministru şi-a făcut loc printre condeiele ziariştilor prezenţi, făcându-le mai moi. Şi dacă problema hârtiei a fost întoarsă pe toate feţele de combatanţi căzându-se de acord că în cazul în care necesarul pentru presa scrisă din România nu poate fi asigurat de SC „Letea” se va apela la import fără taxe vamale, s-au ivit şi alte probleme la fel de importante care au fost puse pe ordinea de zi. De la problema Rodipetului, trecând prin taxa de publicitate de 10% şi ajungând la tipografia Coresi, s-au pus pe masa primului-ministru toate problemele presei, că la un moment dat nu se mai vedea dl Florin Georgescu. Noroc că i se auzea gura. Hărţuiţi de Florin Georgescu, ziariştii au hărţuit, la rândul lor, partea guvernamentală, astfel încât, pe lângă foamea de hârtie, se mai născuse una la faţa locului” asta firească, de zi cu zi. Aşa că a picat tocmai bine invitaţia făcută de dl Nicolae Văcăroiu de a continua discuţia începută la masă, printre Fetească şi mititei. Acu’ dumneavoastră, cititori, să nu vă închipuiţi că dacă am stat la un şpriţ cu primul-ministru mâine o să curgă în presa română lapte şi miere despre guvernul Văcăroiu. Nici vorbă, chiar amfitrionul nostru de ieri seară nu agreează această idee a laudelor de prin  ziare. Cert este că ieri seară, în zgomotul de cuţit şi furculiţă - cuţitul n-a fost numai la primul-ministru – ziariştii: Monica Zvirjinschi, Dumitru Tinu, Petre Mihai Băcanu, Valentin Păunescu, Octavian Andronic, Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Octavian Ştireanu, Horia Alexandrescu, Mircea Bunea şi Marius Tucă au descoperit, şi au trebuit să treacă doi ani, omul Nicolae Văcăroiu. Oricum am da-o, nu e de ici de colo să iei cina cu primul-ministru. Săru’ mâna pentru masă, domnule prim-ministru! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră