Chiar așa, ce blestem o fi căzut pe capul președinților României din 1990 încoace? Păi, haideți s-o luăm cu fiecare în parte!
Asupra „emanatului” Ion Iliescu s-au azvârlit tone de zoaie, reproșându-i-se, în principal, păcatul comunist, doar că, atunci, acel adjectiv nu era într-atât de peiorativ ca azi. Și, ca urmare, nea Nelu a stat în fruntea bucatelor românești două mandate și un pic. Nenorocirea l-a încolțit mai târziu, când, în loc să-și îndulcească senectutea, a trebuit să dea declarații în fața procurorilor, neobosiți în truda lor de a stabili un adevăr judiciar imposibil de atins. Dar îndemnul începutului revoluționar – „Mircea, fă-te că muncești!” – se pare că e sloganul magistraților militari.
Cu Emil Constantinescu lucrurile se simplifică substanțial. Nici nu s-a înscăunat bine în jilțul de la Cotroceni, că în spațiul public a circulat zvonul potrivit căruia fiul său, Dragoș, ar fi implicat în contrabanda cu țigări. Ați ghicit, dosarul penal „Țigareta” (am uitat numărul operațiunii!) fusese instrumentat tot de anchetatorii cu grade și vipușcă la uniformă. Vulnerabilitatea cu pricina a atârnat greu în prestația liderului „Alianței Civice” și, cum-necum, profesorul universitar și-a încheiat brusc cariera politică.
I-a succedat Traian Băsescu, suspectat de a-și fi sifonat colegii la secția „Ochiul și Timpanul” de altădată. Detaliul respectiv a fost trecut înadins cu vederea, nu de alta, dar Serviciile Secrete neaoșe și-l doreau captiv lor în menajeria de turnători. Iar faptele ticăloase ale „Marinarului” sunt deja cunoscute cu vârf și-ndesat. Cu „mapa profesională” puțind insuportabil a hazna, insul ne-a îmbrâncit hăhăind vulgar în groapa abjecției de partid și de stat, pecetluindu-ne destinul de slugi ale cui se nimerea pe aici. După ce și-a văzut fratele, nepotul, fiica și iubita târâți prin tribunale sau încarcerați, toxicul personaj a plecat înfrânt și umilit la... Bruxelles. La scurt timp, justiția pe care a violat-o cu voluptate malignă i-a confirmat definitiv și irevocabil statutul de brav informator...
Ultimul caz e detestabilul mediocru Klaus Iohannis, altă năpastă pe capul țării. În prima campanie electorală s-a tot discutat despre cele șase case ale sale, numa' că, ghinion, autoritățile au tăcut mâlc! Și complice, dar asta am aflat-o deunăzi! Cu droaia de falsuri în cârcă – m-am ferit să scriu „pe conștiință” din motive lesne de ghicit -, sibianul ne-a sfidat în formă continuată zece ani, preocupat exclusiv de confortul său personal și de îndeplinirea nevertebrată a ordinelor primite din afară. Altminteri, i se scoteau din sertarele secrete înscrisurile plăsmuite ordinar și adio vile și vacanțe de lux pe banii prostimii. Spre sfârșitul mandatelor - nu de arestare, ce, v-ați pierdut uzul rațiunii? -, gagica aia legată la ochi a primit îngăduința de a-și dezlega cârpa orbitoare și să vezi surpriză: întâiul om în stat a obținut imobilele prin manopere dolosive! Vasăzică, penalul care striga „Jos penalii!” ne-a decis soarta un deceniu, mama ei de soartă!
Așadar, mandatul și șantajul (sau invers?), la atât se rezumă la nivel prezidențial perioada postdecembristă... Într-adevăr, ghinion! De-ar înțelege lecția și alde Ciolacu și Ciucă (prinși deja în lațul cotrocenist, bănuiți ba că a derulat afaceri necurate cândva, direct sau prin interpuși, ba că și-a plagiat teza de doctorat), următorii șantajabili ce vor fi demascați mai târziu, nu acum! Mă îndoiesc, totuși, că „Pat” și „Patașon” își conștientizează viitorul iminent... Până atunci, mă întreb dacă nu cumva Ceaușescu și-a blestemat urmașii, fiindcă altă explicație n-am. Or avea una însă „agenturili străine”, nu credeți?
