Nici nu începuse bine meciul şi Puiu Iordănescu, galant, a răspuns invitaţiei pe care Alfio Basile, antrenorul argentinian, i-o făcuse. Dl. Basile, uitându-şi fracul acasă, se pregătise pentru un tango în care Batistuta urma să facă muzica după care să danseze Gică Hagi. Puiu, încorsetat de sacoul pe care nu-l dă jos nici la 40 grade Celsius, era înclinat mai degrabă să valseze, ameţindu-şi partenerul. Viorile Ilie Dumitrescu şi Hagi au pus în mişcare corzile vocale ale milioanelor de români. De-acum, antrenorul argentinian fusese prins de dansul din buric al României. Cele 90 de minute ale meciului au oprit istoria ţării în loc. Departe de noi, pe iarba verde de acasă a americanilor, trimişii celor 23 de milioane de inimi, nişte Feţi-Frumoşi din Carpaţi, au încins în faţa unui stadion plin o horă care a pătruns Pământul, ajungând până acasă, cuprinzând întreaga Românie. Şi, uite aşa, România a devenit o horă pe care n-o s-o destrame nimeni, niciodată. Pentru că: NOI SUNTEM ROMÂNI!
Bună dimineaţa, horă românească! Mă las prins în tine!
MARIUS TUCĂ
România – o horă pe care n-o s-o destrame nimeni
