Rezoluţia Otto şi Laszlo

Asta le trebuiabpoliticienilor români acum, în plină vacanţă, Rezoluţia Parlamentului European în care România este făcută cu ou şi cu oţet. Polticienii români, pe fază cum îi ştim, au lăsat şpriţul, soarele, blondele şi au trecut la contra-atac. Conferinţele de presă  extraordinare ale partidelor, indiferent de culaorea politică, se ţin lanţ, zi de vară până-n seară, plouă cu înfierări, cu luări de poziţii, dacă mâine-poimâine nu se alege praful deParlaemntul European,vafi mare minune. N-a trecut decât o zi şi ai noştri , cu casca pe ochi, trag din toate poziţiile – de la şold, cuclat, stând în genunchi, dar parcă e cam târziu, după ce România a fost acuzată că „acceptă” revirimentul naţionalismului după 1990, îndreptat împotriva minorităţii ţiganilor. Măcar de-ar şti domnii ăştia din Parlamentul European că în România umblă o vorbă din tineri până-n bătrâni care sună cam aşa: „ţigan spui, boier spui”. Hai că ne pierdem în amănunte şi uităm să spunem taman esenţialul, adică felul în care s-a născut această „rezoluţie privind preotecţia drepturilor omului şi a drepturlor minorităţilor în România”. Poveste: se făcea că, Otto von Habsburg, iniţiatorul rezoluţiei stătea de vorbă cu prietenul să la cataramă, unul Laszlo Tokes, deloc de prin părţile din spate ale Româiei. Reproducem dialogul dintre cei doi, dialog extrem de sugestiv: „Ce faci, OttoĂ”; „Bine,Laszlo”; „Auzi, OttoĂ”; „Te ascult, Laszlo”; „Români, zic, harnic popor, măi Otto…”; „Aşa-i Laszlo…” „Da’ hoţ, dragă Otto…”; „Dacă spui tu, Laszlo”; „Otto, prietenule, hai să le f…m o rezoluţie, ce spuiĂ”; „Pot eu să te refuz, Laszlo. Le f…m”. Iată aşadar, povestea celebrei Rezoluţii. Şi-am încălecat pe-o şa şi-i bag pe Laszlo şi pe Otto…unde-or vrea… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA