Revoluţiile se fac iarna, vara se prăşeşte

17 Iun 1995
Revoluţiile se fac iarna, vara se prăşeşte
Când am scris că mi-e dor de  un miting mare, frumos ca o Revoluţie din decembrie ’89, aţi râs de mine. Ascultaţi la mine, nu spuneţi vorbe mari, miting ca ăla n-o să mai vedem decât în filme. Aţi văzut şi dumneavoastră că cele două mitinguri din această săptămână, cel al Convenţiei Democratice şi  cel al Confederaţiilor sindicale, au fost nişte manifestri de bun simţ şi-atât. S-a vorbit frumos de la microfon, s-au mâncat seminţe, alune, maxi-mix, ba chiar a mai fost dat jos Iliescu Ion, însă a fost  prea cald. Nu e o glumă, poporul nostru, altfel simţitor, suportă orice, numai căldura, nu. Credeţi că degeaba am făcut noi treaba aia în decembrie? Şi omul ar fi bun, înţelegător n-ar da înapoi dacă l-ai pune la prăşit pe cea mai mare zăpuşeală, dar să-l chemi în „piaţă” pe căldura asta ca să stea aşa, de florile cireşului, cu asta, n-o să fie de acord niciodată. Şi asta se întâmplă nu pentru că ar merge lucrurile în ţara asta „ca pe roate” şi el, cetăţeanul de rând, ar fi dat afară din casă de belşug, ci pentru că e cald, iubite cititor. Uite, pentru că tot veni vorba , unde naiba o fi clima aia temperat continentală, de clima României vorbesc, de care ne tot spuneau profesorii de geografie, eu unul nu ştiu. Am fost până-n America de Sud ca să mă conving că România este cea mai călduroasă ţară din lume. Or, poate că n-ar fi aşa, dacă n-ar băga Iliescu ăsta şi PDSR-ul atâta căldură, să nu-mi spuneţi mie, ştiu eu măi bine, ăştia bagă căldură în ţară, pe undeva şi noi nu ştim. Care-va-să-zică, drept urmare şi având în considerare aspectele pezentate mai sus, pe timpul verii, în ţara noastră, mitingurile, uneori şi revoluţiile, alteori loviturile de stat, nu pot avea loc decât pe terase, la o bere, pe plajă, la ştrand sau la mare! Acestea fiind spuse, închei făcând un apel călduros la toţi oamenii de bine din această ţară, să vină să mă ajute, că am un lot ajutător care trebuie neapărat lucrat. Pun la dispoziţie sape, ţuică, brânză, ceapă, roşii, ouă şi slănină!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră