Motto: “Ȋnvăţaţi nu numai să trăiţi, ci şi să muriţi!” (Sf. Teofan Zăvorîtul)
Sfinţii Părinţi spun că înţelepciunea înţelepciunii e atunci cînd ştii să-ţi aştepţi moartea. Gîndul la moarte să fie permanent.
Gîndul permanent la moarte îl scoate pe om din multe neputinţe. De fapt, din toate. Gîndul la moarte îl împiedică să facă multe greşeli.
Gîndul la moarte, mai presus de orice, smereşte.
Permanenta aducere aminte a morţii e cea care-i pleacă omului capul şi-i mai taie din avîntul semeţiei lui necugetate.
E greu rău gîndul la moarte. Să te gîndeşti la moarte în cele mai fericite momente ale vieţii tale. Să te gîndeşti la moarte în cele mai grele momente ale tale.
Nu să ţi-o doreşti, să ţi-o aştepţi liniştit. Dacă-ţi doreşti moartea e ca şi cum ai vrea scurtarea calvarului vieţii.
Fără doar şi poate că viaţa e un calvar. Fericirea, dacă nu e de origine divină, nu e fericire. “Mori lumii şi vei învia veşniciei”, spun Sfinţii Părinţi.
Fericirea nedumnezeiască e doar o iluzie. Fericirea, într-un moment de iluminare divină e incomparabilă şi inegalabilă cu altceva în viaţa asta.
Prin urmare, în cele mai fericite momente ale tale, adică doar cele de iluminare dumnezeiască, să fie cele în care te gîndeşti la moarte cu linişte şi pace.
E foarte simplu să-ţi dai seama dacă eşti fericit sau nu sau dacă fericirea ta nu e doar o stare euforică de moment.
Stările euforice trec, fericirea ta interioară, dată de linişte, dată de smerenia cu care-ţi accepţi condiţia de muritor, e fericirea totală şi care se imprimă fiinţei tale.
Noi, acum, desigur, nu ştim să ne gîndim la moarte, sînt mulţi pe care gîndul morţii îi sperie, sînt mulţi care cred că moartea e o chestiune de ghinion.
Nici măcar moartea subită nu e o chestiune de ghinion. Nimeni nu vine pe lumea asta neinvitat de Ȋnsui Bărbos şi nimeni nu se duce Dincolo în mod aleatoriu.
E o sintagmă deloc potrivită, pe care o folosesc mulţi, mai ales dintre reporteri, anume “a trecut în nefiinţă”.
Nimeni nu trece în nefiinţă, toţi trecem în fiinţă. E inadmisibil să acceptăm că trecem în nefiinţă.
Acum, în starea noastră biologică şi efemeră, sînt mai nefiinţă decît o să fim cînd n-o să mai fim în trup.
A se înţelege: trupul e pieritor, sufletul e nemuritor. E foarte simplu dar omul zilelor noastre mereu încurcă borcanele.
Cuvintele lui Mircea Albulescu la înmormîntarea lui Sergiu Nicolaescu, “rămîne să ne aşteptăm sfîrşitul liniştiţi” denotă nivelul de înţelepciune la care va fi ajuns omul.
Sigur că e greu să pierzi pe cineva drag. Dar cît poate fi de eliberator să te dezbraci de haina ta de carne? Oare nu mai bine ne-am bucura pentru semenul nostru?
Rămas bun, Mircea Albulescu!
