Proclamația de la Islaz

12 Iun 2018 | scris de Marian Nazat
Proclamația de la Islaz

Este 9 iunie. S-au scurs fix 170 de ani de la citirea Proclamației de la Islaz. Atunci, Ion Heliade Rădulescu venea în marginea asta de țară să  arunce scânteia  unei revoluții ce cuprinsese  întreaga Europă. Aici, între Dunăre și Olt,  pașoptiștii români erau mai feriți, autoritățile venetice  de la București n-aveau cum să-i împiedice să-și pună în aplicare planul îndrăzneț. Islazul (atestat documentar la 9 iulie 1569) a fost ales de Nicolae Bălcescu. în primul rând, pentru că era un port liber, iar nu controlat de turci (spre deosebire de cele din Turnu Măgurele, Giurgiu sau Calafat) și, în  al doilea rând, deoarece  comandantul companiei de dorobanți care  păzea frontiera  – un oarecare căpitan Nicolae Pleșoianu -, cât  și șeful administrației locale simpatizau cu grupul de revoluționari. Așa s-a nimerit  ca satul mamei mele  să aprindă o mișcare de emancipare socială  și națională, inspirată de „Primăvara popoarelor”. Numai că văzându-l pe faimosul musafir, Popa Șapcă nu s-a putut abține și a exclamat cu nestăpânită dezamăgire: „Doamne, dar ce mic sunteți !” Și nu exagerase defel, scriitorul și gânditorul întemeietor al „trinitarismului” nu măsura mai mult de 155 de centimetri, astfel mi-a povestit odată Dinu Săraru. Amănuntul acesta a  schimbat ordinea lucrurilor, determinându-l pe preot, un bărbat înalt și cu o voce  tunătoare, să rostească  celebra declarație. Deși unii susțin că nu-i adevărat, că, de fapt, tânărul sosit de la centru a citit textul inspirat din Declarația drepturilor omului  și ale cetățeanului din 1789.

   „1.Independința administrativă și legislativă a popolului român, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

  1. Egalitatea drepturilor politice.
  2. Contribuție generală.
  3. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tutulor stărilor societății.
  4. Domnul responsabil ales pe căte cinci ani și căutat în toate stările societății.
  5. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
  6. Responsabilitatea miniștrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
  7. Libertate absolută a tiparului.
  8. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.
  9. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul.
  10. Gvardie națională.
  11. Emancipația mănăstirilor închinate.
  12. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
  13. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.
  14. Representant al țărei la Constantinopol dintre Români.
  15. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
  16. Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.
  17. Desființarea pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
  18. Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.
  19. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.
  20. Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.
  21. Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.”
  22. În cinstea  acelui moment istoric, în anul 1969 regimul comunist a  ridicat  un monument în centrul comunei, lângă sfatul popular,  căminul cultural și biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. Și vizavi de  obeliscul închinat eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Între ei și fratele bunicului meu, Oancea M.Panfil, Dumnezeu să-i odihnească în pacea veșnică !

    Țin minte ca acum. Isprăvisem clasa întâi și mă întorsesem de la Cernavodă să-mi petrec vacanța de vară la tata-mare. Se încălzise de-a binelea, duzii  foșneau  melancolic, iar câmpul dădea în pârg. Satul fremăta, pe 9 iunie avea să fie dezvelit paralelipipedul  de marmură dăltuit cu faptele pașoptiștilor. O tribună metalică se înălțase în parc și se zvonise că însuși Nicolae Ceaușescu va sosi și va susține discursul omagial. Pe liniile înțărânate apăruse o căruță cu înghețată la cornet, dintr-aia ce se topea în gură și-ți lingeai buzele până înfloreau. Cine nu avea bani, putea cumpăra și cu ouă, așa că goleam toate cuiburile și fugeam de-mi sfârâiau  călcâiele la țiganul cu toneta fermecată. Simțeam că-l apucasem de picior pe Tatăl Ceresc, nu exagerez ! În ziua sorocită, s-a adunat puhoi de lume (mai puțin Tovarășu`), gătită și primenită ca la Paști, ce mai, sărbătoare de pomină ! La microfon  s-au perindat  o groază de bărbați și femei, dar nu înțelegeam cine știe ce din lozincile  lor plictisitoare. S-a lăsat seara  și eu încă mă mai desfătam cu înghețată. De  aceea, momentul acela are  gust de vanilie și fistic, nu prea știam ce-i patriotismul…

    A  trecut  cogeamitea timpul  de la 9 iunie 1848 și România așteaptă o nouă generație de bonjuriști care s-o retrezească la viață. Sau helloiștii cu aer corporatist or fi salvatorii ei și eu n-am băgat de seamă deocamdată? Mă uit peste cele 22 de puncte  ale Proclamației și prea multe n-aș schimba dacă ar fi să o iscălesc. (www.mariannazat.ro)

Alte stiri din Editorial

Ultima oră