Proces verbal

21 Oct 1994
Proces verbal
Încheiat astăzi, 21 octombrie 1994, între redactorul-şef al „Jurnalului Naţional” şi cititorii acestui cotidian. Prin prezentul „Jurnal de la meizul nopţii” s-a constatat că, de la Nicolae Ceauşescu şi până în zilele noastre, nici o echipă de fotbal din România, care a jucat în cupele europene, n-a fost furată cum a fost furată Steaua Bucureşti în meciul cu Benfica Lisabona din Liga Campionilor. S-a mai constatat, de asemenea, că arbitrul acestei întâlniri, englezul David Elleray, pe toată perioada desfăşurării partidei mai sus amintite, s-a aflat sub influenţa meciului Anglia-România, disputat recent pe stadionul Wembleu, meci în care, vă reamintim, jucătorii  englezi n-au fost în posesia balonului decât „în timpul” aruncărilor de la margine. Prin urmare, propunem celor de la UEFA, chiar îi rugăm, să-l înţeleagă pe băiatul ăla cu fluierul, internându-l într-un sanatoriu unde să-i fie scos din cap fotbalul românesc, primindu-l apoi cu drag pe stadioanele noastre, permiţându-i chiar ca în timpul partidelor să vândă seminţe de floarea-soarelui, adică să câştige şi el un ban cinstit.  Totodată, propunem organismelor internaţionale de fotbal să modifice regulamnetul acestui joc astfel: dacă în timpul jocului un jucător de câmp atinge mingea cu umărul, pentru dinamizarea jocului, arbitrul va considera acest „gest” infracţiune şi va acorda lovitură liberă împotriva echipei din care face parte acel jucător. Astfel, în acest mod, se va proceda în continuare la predarea fotbalului românesc tocmai acelora care l-au inventat. Prezentul proces verbal se încheie în 60.000 de exemplare, câte unul pentru fiecare din cititorii „Jurnalului Naţional”. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră