Poporul îşi dă demisia

Un om s-a lipit cu spatele de un stâlp ca să vadă cerul şi a murit electrocutat. Vecinii au observat, şi-au dat seama – „a trebuit” să moară un om pentru asta – că la ei în cartier e foarte-foarte întunerci. Parlametnul European ne-a aruncat un os, e vorba de rezoluţia-rezoluţiilor, şi noi n-avem altceva de făcut toată ziulica decât să roadem la el. Apa caldă se opreşte  încet-încet, iar noi ne resemnăm fără să scrâşnim din dinţi în loc să ne ducem să-l dăm pe direcotrul de la RADET  cap în cap cu diectorul de la RENEL.  Apar pe piaţă cărţile de credit în lei şi noi îneţelegem ce înseamnă asta!  Chiar suntem gata să avem cărţi de credit, sună frumos, ca-n dicţionar, dar cine ne dă leiiĂ Îmbătrânim fără apă caldă, cu cărţi de credit, dar fară lei, cu rezoluţii şi înfierări de rezoluţii, îmbătrânim fără de nimic, îmbătrânim, aşa, ca să ne aflăm în treabă. Punct şi de la capăt. Aş vrea ca un om simplu să pălmuiască un preşedinte, un prim-ministru să stea la coadă la unt, un bancher să meargă la cules de porumb, un bătrân de la azil să doarmă într-un palat, adică să uităm că nu mai avem speranţe, vise, suflet şi apă caldă. Suntem  poporul cunoscut prin Brâncuşi, Hagi  şi lipsa de apă caldă. Dacă ne mai încalecă ăştia mult, oricare ar fi ei, dragul meu popor, cu Mioriţa noastră cu tot, trebuie să ne dăm demisia. Poporul îşi dă demisia, nu mai vrea să se chinuie în „funcţia” de popor nici măcar o secundă, nici un veac, poporul îşi dă demisia  luaţi-o şi faceţi ce vreţi cu ea. Schimbaţi-o în aur, daţi-o pe-o AGA, pe un avion, pe-o pasăre măcar. Un om s-a lipit cu spatele de un stâlp ca să vadă cerul şi a murit. „A trebuit” să moară un om ca ceilalţi să vadă ce întuneric e în jurul lor. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA