Mare curvă mai e politica asta, oameni buni! Nici măcar acum, în pragul zilei naţionale, ai noştri ca brazii, cu drapelul ţării pe ochi, de oamenii politici vorbesc, nu se lasă. Măcar o scatoalcă-două să mai aplice adversarilor politici, ca acestora să nu le tihnească nici măcar ziua liberă. Aşa se face că ieri dl Ioan Gavra, vicepreşedinte al PUNR, i-a pus gând rău dlui Viorel Sălăgean, declarând despre acesta, pentru început că este un obsedat sexual. Şi aşa obsedat sexual cum este, dl Gavra îl mai ţine niţel în partid „doar fiindcă e nebun şi de milă nu-l lăsăm pe drumuri”. Nea Ioane, să nu ne minţi, că-ţi creşte nasul şi cum a lu’ matale ş-aşa e „supraponderal” ajunge la americani şi ne ridică ăia clauza. Fiţi atenţi, stimaţi cititori, şi făceţi-vă cruce în timp ce citiţi altă delcaraţie a dlui Gavra: „Scrisoarea lui Sălăgean este hazlie. Eu am citit-o în avion, când mă duceam la Cluj, şi fiindcă eu când mă distrez totul trebuie să fie în mişcare (eei, chiar totul, măcar girofarul să-ţi stea pe loc, nea Ioane), toţi pasagerii din avion s-au distrat cu scrisoarea lui Sălăgean. Săracul Funar, de-ar şti din ce cauză era să se sinucidă! Că uitasem să vă spun, primarul Clujului a fost la un pas de a face gestul nesăbuit. Omul mergea, ca orice primar prin Cluj şi treceau pe lângă el oameni care râdeau. Crezând că aceştia râd de el, adică devenise de râsul oraşului, ajunsese până acolo unde vă spusei mai devreme. Noroc cu un consilier care i-a spus: „Nu râd de mata, dom’primar. Aştia sunt din ăia care au venit cu avionul de la Bucureşti; şi le-a citit Gavra scrisoarea lui Sălăgean în avion şi ei râd şi acum, după ce au coborât”. Dar să mergem mai departe, să vedem ce mai zice Ioan Gavra, acest domn al politicii româneşti şi al Transilvaniei totodată. Păi, zice că „Sălăgean o să rămână celebru fiindcă a afirmat că îi plac femeile cu sânii mari, pentru că poate pune palma pe ei. Bine că nu pune altceva… dacă o putea pune?!? (…). Sălăgean vorbea în numele PUNR şi când mergea la femei”. Că bine le mai zice, frate Gavra. Parcă-l văd pe Sălăgean în postura de mai sus zicând: „Lasă-mă să-ţi pun doctrina PUNR-ului pe coapse, să-ţi trec ideile directoare printre pulpe, să-ţi ating ţâţele cu opera lui Gavra, lasă-mă să-ţi frâng inima pe stema partidului. Te iubesc, peuneristă mică ce eşti, te iubesc ca pe un partid parlamentar, cum îl iubeşte Cornel Brahaş pe Gheorghe Funar, te iubesc. Ţineţi aproape că mâine urmează punctul de vedere al dlui Sălăgean!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ