În lume, dragi cititori, în afară de prietenia sinceră dintre noi mai există doar una de acest fel: aceea dintre oamenii politici, cunoscuţi pe toate meridianele, Patre Roman şi Adrian Severin. Sigur, la prima vedere numele lor te duce la înfrăţirea dintre două oraşe, dar, nu fiţi răi, nu-i aşa! Ţâşniţi aproape în acelaşi timp din puşca revoluţiei din (minutul) ’89, cei doi domni au mers umăr la umăr, tâmplă lângă tâmplă, casă lângă casă, ar spune unii, doctrină lângă doctrină, cuvântare lângă cuvântare, ar spune alţii. Ei, şi? Păi, mă lăsaţi să vă spun şi eu o treabă, sau îi iau pe Adrian şi pe Petrică şi mă opresc într-o prăpastie? Deci, hai să evităm genocidul ăsta şi să informăm opinia publică de „divorţul” intentat ieri de dl Petre Roman, prietenului său Adrian Severin. Liderul naţional, cum i se spunea odiniaoră, născut printre altle, cu năframa Transilvaniei pe ochi – dacă-l vedea pe Severin nu mai intra în cârdăşie cu el – deci cel mai iubit dintre pământenii de APACA – s-a şucărit, s-a enervat, dacă vreţi, pe Severin. Şi asta deoarece acesta din urmă, reprezentant al Partidului Democrat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a acceptat monitorizarea României de către raportorii CE, privind aplicarea Recomandării 1201. De-aia, uite, dl Roman o să-l dea afară din partid din societate, din Consiliul Europei, din căsuţa aia! Uite, de-aia! „Nu ştiu de ce n-a putut să împiedice ideea cu monitorizarea”, se întreabă dl Petre Roman despre poziţia lui Severin – stând în genunchi cu barba pe mâini – LA Strasbourg. Domnule Roman, dacă aveţi timp de o consultaţie, staţi liniştit nu folosesc ciocănelul – treceţi pe la mine să vă explic „purcua” dl Severin a făcut ce a făcut, colea, la Consiliul Europei. Dar mai bine, vă spun acum să nu ne mai pierdem timpul unul cu altul: uite, de-aia! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ