„Nu mai rupeţi flori copii, că şi ele este vii”

26 Noi 1994
„Nu mai rupeţi flori copii, că şi ele este vii”
N-am avut de lucru, dragi cititori, şi v-am pus să daţi lucrarea de control la primarul general. Drept urmare, ieri toată ziua, a trebuit să corectez lucrările. În marea lor majoritate, răspunsurile au fost bune şi foarte bune, ceea ce arată că cititorii „Jurnalului Naţional” sunt bine informaţi. Sigur, au fost şi cititori care, din cauza grabei, n-au înţeles întrebările formulate, ce-i drept, şi aici am partea mea de vină, niţel cam neclar. Tocmai de aceea, unii cititori la prima întrebare, „Cine mama dracu’ l-a ales primar pe dl Crin Halaicu?” au răspuns încurcaţi: „mama dracu”, răspunsul, se observă uşor, nu este acesta. La cea de-a doua întrebare, cea cu naţionalitatea primarului, toţi „elevii” au răspuns corect, pentru că răspunsul – zic ei – se vede cu ochiul liber, chiar şi la televizoarele alb-negru. Ceva probleme s-au mai ivit la  întrebarea nr. 3, aceea cu greutatea primarului, cititorii silitori neştiind dacă trebuie să ia în calcul ghiulurile, brăţările, lănţişoarele, brelocuţele primarului, care, spune ei pot să atârne greu la un moment dat. La întrebarea nr 4, răspunsul tuturor a fost un DA mare. Foarte multe răspunsuri interesane s-au primit la întrebarea „Cu ce poate fi dat jos dl Crin Halaicu?” Poate cel mai interesant a fost cel al dlui Petrescu I., din Bucureşti, răspuns scurt şi la obiect: „cu Ion Iliescu”, cititorul nemenţionând dacă acest lucru se va întâmpla în acelaşi timp. În ceea ce priveşte compunerea „Cartierul meu – floare la butoniera primarului general” vă redăm, fără alte comentarii câteva pasaje din compunerea unui cititor care nu şi-a dat numele: „ Macaralele râd în soare. Oraşul meu e ca o floare. Dulce şi mirositoare. Iar el priceputul, gospodarul, muncitorul, conducătorul, neprecupeţitorul, harnicul, cârmaciul e raza de soare ce-mi bate dimineaţa în fereastră: cioc, cioc, cioc. Şi toate ar fi bune şi frumoase, viaţa aş simţi-o, scumpul meu primar, până în fior, dar te rog şi eu ceva, şi nu pentru mine, ci petnru binele oraşului, scoate tăbliţele alea puse pe ici pe colo, pe care scrie:”. Bună dimineaţa! Al dumneavoastră slujbaş.

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră