Ştiu că e de-a dreptul indecent să vă vorbesc despre muncă astăzi, când mielu' încă nu s-a mistuit iar vinul încă spumegă, nu în pahare, ci în stomac, dar măcar să vorbim despre muncă, dacă de prestat nu ne arde.
Săptămâna trecută m-am trezit cu ditamai utilajul în faţa blocului, însoţit de hoarde de lucrători înarmaţi cu tot soiul de scule. S-a făcut declaraţie de răzbel şi s-a purces la schimbarea bordurilor.
Bine, asta cu purcesul n-a fost chiar aşa de simplă, pentru că într-o săptămâna au reuşit să răzbească vreo 20 de metri de trotuar şi-ăla pe jumătate, adică doar bordurile de la stradă. Pentru alea din interior mai avem de aşteptat iar asfaltul pe trotuar va veni probabil de Crăciun.
În rest, s-au sprijinit vârtos cozi de lopeţi, s-a făcut galerie ălor doi mai fraieri care mai târau din când în când câte o bucată de bordură, s-a consumat vitejeşte de la magazinul de la scara vecină. Dar să nu vă gândiţi că bordurile de la stradă le-au şi fixat. Nu, deocamdată le-au înţepenit într-un soi de nisip.
Azi dimineaţă însă am avut parte de o surpriză colosală. Doi lucrători erau deja la locul crimei. Înşiraseră un mosor de sfoară, dăduseră împrăştierea la lopeţi şi târnăcoape şi acum, normal, le păzeau, ca nu cumva să-i vină cuiva cheful de muncă şi să se agaţe de ele.
Cred că recunoaşteţi cu toţii imaginea: se pun două panouri de avertizare, se risipesc câteva scule pe ici pe colo şi se lasă planton doi cetăţeni care au, aşa, un aer preocupat. Am văzut imaginea asta şi la pasajul de la Piaţa Sudului şi la metroul din Drumul Taberei, dar unde n-am văzut asemenea privelişti?
Şi e clar, se munceşte, se trage din greu. Aşa că nu ştiu de ce ne mai întrebăm de ce ei se fac că ne plătesc, în condiţiile în care mulţi dintre noi mimează munca atât de convingător.
