Mitingul

Mi-e dor de un miting mare, frumos, adevărat cum a fost Revoluţia din decembrie ‘89. M-am săturat de mitinguri leşinate, de două-trei pancarte pe care nu se vede dacă cineva vrea pâine sau salam , cu doi-trei gură-cască ce strigă pe nas orice, numai ceva legat de demonstraţia la care participă, nu. Mi-e dor de un miting care să doboare un Petre Roman, o  glastră din ferastră, o floare şi doi secretari de stat. Cititorule scump şi drag, apoi când ar începe demonstranţii ăştia, uniţi în cuget şi simţiri să strige „jos”, să zboare de acolo de unde au fost puşi toţi aceia care sunt lipiţi de scaun cu clei de partid. Mie dor de un miting mare, frumos, fără gaze lacrimogene, fără  bastoane, fără violenţă, cu discursuri de la balcon ca nişte poeme. Mi-e dor de un Marian Munteanu fără barbă, de Dincă Gogoşarul fără goarnă, de Dan Iosif în spatele unei baricade, mi-e dor de un miting ca-n poveştile cu Chiţac, dar fără mineri. Şi dacă vreţi să ştiţi, mi-e dor de un miting în faţa Comitetului Central, cu unul Nicolae şi Elena Ceauşescu la tribună şi elicopter deasupra. Mi-e dor de un miting mare, frumos, cum a fost Revoluţia din decembrie ’89. Bună dimienaţa!

MARIUS TUCĂ