Situația de la Operă a atins, luni seara, un nou maxim istoric, după ce în presă a apărut un facsimil prin care doi șefuleți (ai serviciului Resurse Umane și Salarizare) au decis să facă o notă către serviciul de pază prin care în instituție nu mai pot fi primiți Alina Cojocaru și Johan Kobborg. Cu alte cuvinte oamenii pentru care orice instituție culturală de profil din lume ar da bani grei să-i aibă, tocmai aceia, sunt interziști într-o instituție a statului Român.
„IMGB face ordine” este prima sintagmă pe care o pot lega de acest incident, numai că, vedeți, nu mai suntem în anii 90. Iar Ministerul Culturii, cu onor ministrul Vlad Alexandrescu, poartă integral responsabilitatea pentru ce se întâmplă acolo. Pentru simplul motiv că e moșia lui.
Evident, creierul nostru s-a obișnuit cu situațiile de criză. Și poate nu pricepe întrutotul grozăvia situației.
Vlad Alexandrescu a schimbat în câteva săptămâni mai puțini antrenori decât a schimbat Becali într-o vreme, și a propus mai mulți candidați pentru postul de director cât a dispus PNL la funcția de Primar General.
Și ce a rezolvat? Nimic! Și dacă nimic va rezolva în continuare, este cazul să lase locul cuiva care...”ceva”.
Vorbeam deunăzi cu o prietenă care îmi povestea cât de greu este să organizezi un spectacol în instituțiile de stat. Să închiriezi o sală. După ce negociezi cu directorul, care îți pune în brațe tariful, trebuie să ai o discuție și cu sindicatul. În cazul în care (de multe ori) sindicatul e blat cu directorul, se poartă o singură negociere. Și ajungi să dai niște bani oficial, iar alții să îi dai la „sindicat”. Uneori îi bagi în buzunar, ca la doctor, sindicalistului-șef. Pentru că altfel nu poți răzbi. Hârtii, chiar dacă ți se dă, nu au nici o valoare contabilă.
Ar fi o pâine de mâncat pentru DNA. Dacă vrea să se bage.
