Dragul meu Ilie,
Îmi e dor de tine. Îmi e dor de tine înainte de a te fi cunoscut. Îmi e dor de tine de când te-am văzut prima oară.
Erai frumos, aveai 20 de ani, străluceai şi lumina pe care o răspândeai în jurul tău putea să lumineze în nocturnă toate stadioanele lumii.
Mă uitam la tine ca la un zeu, un zeu în carne, lumină şi oase, îmi ţineam respiraţia şi auzeam cum bat la unison inimile celor 50.000 de spectatori.
Nu credeam atunci, dragul meu Ilie, că mai târziu ai sā fii prietenul meu, fratele meu mai mare, şi, nu de puţine ori, tatāl meu.
Îmi e dor de tine şi de prietenia ta desăvârşită, de sufletul tău cald şi pur, întotdeauna, şi pentru totdeauna, de toată desfăşurarea lui nesfârşită în nopţile albe, pline de povestirile tale, devenite între timp povesti nemuritoare.
Îmi e dor de generozitatea ta împărţită cu atâta nonşalanţă în stânga şi-n dreapta spre toţi cei care aşteptau de la tine fie un surâs, fie totul, cum la fel, îmi e dor de întâlnirile noastre, fie ele şi telefonice care se transformau de la sine, pentru mine, într-o sărbătoare.
Dragul meu Ilie, plâng şi aş da timpul înapoi ca să te pot suna în fiecare zi, în fiecare zi în care n-am făcut-o, să te aud cum îmi spui că tu ai fost cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cel, iar eu să te aprob şi să-ţi amintesc că am spus asta înaintea ta.
Astăzi, de la numărul 8 ai ajuns la infinit, aidoma talentului tău. Îmi e ciudă că nu m-am bătut mai tare pentru tine atunci când tu erai infinit şi mulţi care ar fi trebuit să vadă asta, te credeau nimic.
Din fericire tu ai fost şi vei rămâne infinit iar ei vor rămâne nimic. Îmi e dor de tine traversând lumea ca o minune blondă, plutind şi dansând deasupra ei şi a timpului cu mingea la picior, driblându-i pe toţi până la Dumnezeu. Şi înapoi.
Cu noi aplaudându-te în picioare, uitându-se la tine ca la un prinţ plecat din Bănie, urmând să fie înscăunat ca prinţ şi în cer.
Dragul meu Ilie, îmi e dor de tine. Îmi e dor de tine înainte de a te fi cunoscut. Şi pentru mine tu nu vei fi murit niciodată.
Marius Tucă
