Repetenţii de ieri sînt azi părinţi şi au copii de şcoală generală.
Au dubii serioase despre ce este “dar”.
O fi conjuncţie? O fi prepoziţie? Ce-o fi?
“E, cum să fie, fată, prepoziţie? E substantiv, fată, e ca cadoul, înţelegi?”, spune ea, hăhăindu-se de cacofonia voită, “n-are cum să fie prepoziţie”.
Asist în direct la un viol fără precedent al limbii romȃne. Se lasă cu perversiuni.
“I-a dat să facă d-alea… omo… nime? Am înţeles eu bine? Există omo… nime?”.
Nu-mi vine să cred. Intelectuala de grup spune clar că există omonime şi sînt ca sinonimele, doar că sînt omonime, înţelege ea?
Aia siderată.
“Daaa?” Eu n-am auzit de asta. Parcă pe vremea mea nu erau. Eu aşa-mi aduc aminte.
Eu, acum douăzeci de ani n-am auzit de d-astea… fată, ce grea a ajuns şcoala în ziua de azi!”, a exclamat ea, presupunînd că nimeni nu mai ştie un “omonim” al lui “a ura”. “Da, fată, ce greu le dă!”.
Tăcere. Snt foarte curioasă ce urmează. Mai sparg nişte seminţe între timp dar sînt politicoase, scuipă cojile în pungă. Apreciez.
“Ştii? Că io am zis că <a ura> e, de fapt, <a colinda>”. “Păi nu”, intervine, doxată, intelectuala, “pentru că nu ştii dacă “ă-ul” ăla de la final n-o fi cumva vreun “î”, ştii?
Că poate să fie <a urî> dacă scrii cu “ȃ” şi acuma aşa scriem, cu “î” din “a”, deci e foarte posibil să fie, de fapt, “a ura”, cum ar veni, <te urăsc eu pe tine, ştii? înţelegi?>”
Ailaltă e marcată pentru tot restul vieţii de cîtă carte ştie intelectuala.
“De ce nu-şi fac, mă, copiii ăştia singuri temele? Ce? Tre să mai fac o dată şcoala acuma? Pe bune!”.
“Asta e! Se mai întîmplă! Ce? Crezi că mie-mi place?” (asta a fost intelectuala).
Intelectuala e fată bună.
După ce mai scuipă o sămînţă, o mai întreabă, generos, ce nedumeriri mai are.
“Băi, mai am una, fată”, “Zi, fată”, face asta, deşteaptă.
Cică “fată, cînd spui <ţară> şi <popor>, de fapt, astea sînt sinonime sau omonime?”
Pauză totală. Intelectuala gîndeşte îndelung. “Fată, nu ţi-am zis că sinonim sau omonim e acelaşi lucru? Sînt unul şi acelaşi lucru, fată!
“Aaaaaa… păi de ce nu zici, fată, aşa?”
Limba romȃnă acum zace pe jos, într-o baltă de sînge. Are toate “î”-din-“i”-urile rupte, omonimele distruse şi conjuncţiile infectate.
Ea se află la reanimare dar medicii nu-i acordă nici o şansă.
Da. Repetenţii de ieri sînt azi părinţi şi au copii de şcoală generală.
