Ghiţă al meu, pădurarul, după ce mi-a citit articolul s-a pus serios pe treabă. A tăiat, mititelul, lemne toată noaptea până când a făcut bătături în palmă. Mai avea niţel pădurarul nostru şi tăia şi ulucile din gardul Guvernului, altfel nu se explică de ce au apărut la Letea pe nepusă masă lemnoasă 21 de vagoane cu lemn. Mulţumesc pe această cale în numele întregii prese scrise şi proscrise, nea Ghiţă, şi transmite şi doamnei salutările noastre. Să te ţină Dumnezeu sănătos, nea Ghiţă! Şi acum, cu acordul dvs, eleganţi cititori ai „Jurnalului Naţional”, să trecem la treburile serioase. Bunăoară, Partidul Liberal ’93, prin portavocea sa, dl Dinu Patriciu, a expediat o lovitură politică, a câta oare?, în bărbiţa „candidatului” unic la preşedinţie, cel puţin aşa era o vorbă la un moment dat. Aţi ghicit, 10 puncte, e vorba de dl Emil Constantinescu. Cică, zice dl Dinu Patriciu, „a afirma că Opoziţia nu dispune de alt candidat la preşedinţie în afară de dl Constantinescu înseamnă a te recunoaşte înfrânt înainte de începerea cursei”. Ceea ce arată, dacă mai era nevoie, că herghelia liberală - vezi PNL, OAC, ONBL-CD, PL ’93 - calcă în picioare, cât ai zice Emil, gazonul verde de acasă al PNŢCD. Ce-i drept, la un moment dat când i-o fi Convenţia Democratică mai dragă dlui Nicolae Manolescu, adică atunci când acesta va deveni el însuşi candidat la preşedinţie, s-ar putea ca acea copită liberală nr. 93 să se oprească în plina-i figură de critic literar. Că aşa-i în liberalism: Unii dă, alţii înmulţeşte!” Domnule Constantinescu, mai „puneţi-vă o dată şi dacă nici acum n-o să ghiciţi cine v-a „lepşuit”, nu-i a bună! Bzzzzz! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ