Lenuţa – Făbricuţa

Toată lumea se agită cu privatizarea, cu cupoanele nomiantive aşa că, daţi-mi voie stimaţi cititori ai „Jurnalului Naţional” să nu stau cu mâinile în sân şi să trec şi eu la treabă, să pun umărul la reconstrucţia ţării. Cică, zic unii, gânditorul ăla de la Hamangia, sau de unde o fi că nu i-am cerut buletinul de identitate, găndeşte prea mult şi astfel cei care se ocupă cu privatizarea nu prea mai au ce face, cel mult să-şi ia capul în mâini ca şi când şi-ar lua cuponul şi să stea cu el aşa mult şi bine. În legătură cu această privatizare ne-au sunat la redacţie mai mulţi oameni căsătoriţi, ajunşi în pragul divorţului datorită unei fabrici cu picioare lungi, cât nişte furnale, făbricuţa ce-a sucit minţile multor oameni de toată isprava şi la locul lor. Iată ce  declară un astfel de om în toată firea: „Am citit în ziar că. Acu, eu nu zic că nevastă-mea n-ar fi harnică, sclipeşte casa, păcatele mele, dar cu fericirea, probail şi din cauza vârestei, iertaţi-mă, stau prost. Şi apoi citind mai departe, n-am  mai rezistat şi mi-am sunat avocatul., scriu ăştia la ziar, dar parcă nu ştim cu toţii ce se ascunde în spatele unei fabrici”. „Vrei să devină a ta? îl întreabă Privatizarea pe omul nostru. Va fi precum vrei. Tot ce trebuie să faci este să o peţeşti aşa cum se cuvine”. Aceste cuvinte m-au răscolit, aducându-mi aminte cât de bună era nevastă-mea la început: n-a cerut, săraca, decât să-i dau voie să ia cu ea o pătură veche primită de la maică-sa. „Domne’ şi la urma urmei, naveasta asta nouă, Lenuţa-Făbricuţa, cum îi zic eu, e harnică, răbdătoare, mă face fericit? Păi, ce-mi trebuie? Iar pe ăia cu îi bag în mă-sa. N-am ce face cu el, mie îmi  e de ajuns Lenţa-Făbricuţa mea, luaţi-vă voi cuponul, impotenţilor!”

Bună dimineaţa

MARIUS TUCA