Lebed ca zăpada şi cei şapte găgăuzi

Greierii de sub fereastra mea, au început să cânte a toamnă. Politica externă de mult numai e doamnă… Uite aşa îl ia pe redactorul-şef „poezia” pe dinainte, când simte că nu peste mult timp prin venele ţării va curge zaibăr şi atât. Şi atunci, orice duşman al ei, care va încerca cu briciul în mână să-i atingă trupul, va sfârşi înecat cât ai zice… Lebed. Lebed am zis? Da, căci de câteva zile „subiectul” pluteşte pe toate agenţiile de ştiri. Mai întâi, domnul general a fost ciufulit de la Moscova, de mânuţa ministrului rus al apărării, care îi „promisese” o destituire cazacioc, ca să zic aşa. Nu de altceva, dar dl Lebed declarase unui reporter ca mine, ca tine, ca el, că „Rusia are nevoie de un dictator militar ca Pinochet în Chile, pentru că Elţîn este un minus”. Datorită reporterului, însă, nu ştim ce fel de minus este domnul Boris, că una e să fie minus unu şi alta e să fie minus infinit. Vă las pe dvs. să socotiţi, cititori ai Jurnalului, nu înainte de a citi declaraţia şefului statului rus despre generalul Lebed: „I se datorează în mare măsură faptul că situaţia din zonă este sub control”. Acum, noi ce să mai credem? Că din „pumnul lui Boris” n-a mai rămas decât un bobârnac amărât, bun doar pentru scăfârliile lui Ruţkoi şi Hasbulatov? Păi nu Lebed a clocit oul din găoacea căruia a ieşit puişorul ăla pricăjit botezat pompos Republica Transnistreană, başca puişorii găgăuzi? Pui, pui, pui… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ